Arhive zilnice: 22 martie 2022

Zambile

Discuții

Soția primește de 8 Martie trei zambile robuste și înflorite, fiecare cu bulbul înghesuit într-un mic ghiveci. Două sunt galben-pal, galbenul e culoarea ei favorită, a treia albastru de Corund. Îi înveselesc cabinetul, dar parfumul lor dulceag-tare îi provoacă dureri de cap. Le scoate afară și-n locul lor pune Morning Glory cu Exarhu. Nu la fel de vesel, dar orișicât. Pe seară, le sădesc în solul mocirlos (de la zăpada căzută deunăzi și topită) din fundul grădinii, lângă tufa de trandafiri. Constat că mireasma lor are aici un rival pe cinste: damful cazanului de țuică, în plină funcționare, al vecinului. Mă fac mic și lucrez în liniște, am mai băut din tăria lui lamentabilă.