Palatul Poștei în pericol

Discuții

Fără vreun motiv aparent, într-o noapte a verii lui 1928, curtea din față a Palatului Poștei (Muzeul de Artă Populară de astăzi) s-a lăsat cu aproape jumătate de metru față de nivelul străzii. Și nu doar curtea, clădirea însăși se „scuturase” ca la un cutremur baban, ici și colo în interior apăruseră fisuri, treptele masive de la intrare se crăpaseră și se deplasaseră, coloanele ce susțineau terasa plesniseră, amenințând să se prăbușească. Nu fusese nici un seism în noaptea respectivă, iar imobilul era destul de departe de țărm, predispus, cum se cunoștea, la surpări. Ce să fie? s-au întrebat înfiorați locuitorii.

S-au temut de ceea ce era mai rău: adâncirea curții pavate cu bazalt artificial era un indiciu al alunecării maselor mari de roci din subsolul orașului, o prevestire a scufundării peninsulei Constanței în mare. „În două-trei zile suntem scafandrieri cu toții, domnule Mișule…”, va fi zis un fatalist. Arhitectul poștelor a sosit neîntârziat de la București ca să elucideze problema. După o anchetă scurtă, domnul Ionescu și-a dat seama că de vină nu erau forfecările straturilor de adâncime, ci… o conductă ce traversa subteranele zonei, cu o spărtură mare, din care apa se scurgea într-o veselie cine știe de cât timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s