Cărți pentru ardeleni

Discuții

Colonelul Marin Ionescu-Dobrogianu povestește că prin 1895 – ’96 s-a pomenit în biroul său de la Consiliul de Război din Constanța, unde era substitut, cu o făptură ieșită din comun: un țăran ce semăna, „parcă erau frați”, zice Dobrogianu, cu cei trei martiri sfâșiați pe roată la 1785. Numai nervi și oase, bronzat la față și pe „mâinile noduroase”, cu „vinele ca niște sârme de telegraf și foarte pronunțate, parcă sta să țâșnească sângele din ele”, omul purta, deși era miezul verii, „o sarică mițoasă, cioareci de lână, iar pe cap o căciulă țurcănească, fostă albă în tinerețea ei, acum fumurie, de murdară ce era”. În spate ducea „un sac în forma sidilelor de brânză”. „Vorbăreț nevoie mare, de-i tăia gura săbii nu altceva” și cu „ochii străfulgerând scântei”, venise la tânărul ofițer să ceară… cărți românești. „De istorie mai ales, că mult sunt căutate  peste munți”, l-a rugat el. „Uite, le pun în sidilă și mă furișez pe potecile munților, ferindu-mă de fișpanii ungurești și le împart fraților mei în Ardeal, că nu-i voie, ferit-a Dumnezeu, să ducem cărți românești dincolo.” Numele țăranului? Badea Cârțan.

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s