Furnici

Discuții

Coborându-mi privirea de la norul mare și alb ce ascunsese soarele binevoitor – îmi beam cafeaua în grădină, cuibărit în vechiul scaun de regizor – am zărit la picioare o furnică ce trudea: căra printre firele de iarbă și pe deasupra frunzelor îngălbenite, către mușuroiul care nu se vedea în preajmă, o sămânță de păpădie. Știți puful pe care-l suflam cu putere în copilărie, ținând în minte o dorință fierbinte, despre care credeam că se va împlini? O astfel de parașută deschisă, înaltă și țeapănă ținea drept în sus mica insectă maronie.

O pierdusem din ochi când, pe același drum, alte furnici, mai bine de o duzină, au apărut cu voioșie matinală, ținând fulgi de păpădie în mandibulele lor chitinoase. Nu mi-a fost greu să-mi imaginez că purtându-și prin fața mea flamurile înalte, mă salută, îmi dau onorul. O legiune de jandarmi, ori mai degrabă un stol de străjeri care mă recunosc de Mare Voievod. Le-am salutat și eu și le-am promis că nu le mai calc mușuroaiele ca până acum. Dar să nu depășească suprafața unui A5!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s