Arhive pe categorii: mare

Senin

Discuții

Un prieten mă invită în șantierul naval la botezul unui vapor. E un petrolier, gigantic desigur, deși doar pe sfertul celebrelor Unirea, Biruința ori Independența construite tot la Constanța, în anii 1970-1980.

Lângă mine, pe dana unde are loc ceremonia, un tânăr cu trăsături orientale, îmbrăcat în salopeta șantierului și-a înălțat telefonul c-o vergea telescopică deasupra capetelor noastre și filmează. E mărunțel, dar vânjos. Îmi spune, legând binișor cuvintele românești, că e din Vietnam și că a sudat nava. Zâmbește: „Nu chiar toată”. Își strânge undița, oprește înregistrarea și-mi întinde o mână muncită: Thain (cel puțin așa aud eu), ceea ce s-ar traduce, arată în sus, prin Albastru ca cerul.

Soția unuia dintre ștabii implicați în construcția vasului citește, în italiană și cu voce vibrantă de emoție, actul de botez, numindu-l Histria Atlas, apoi proiectează tradiționala sticlă cu șampanie de tribord. Se face țăndări și lumea aplaudă. „Okay” răsuflă ușurat Senin.

Speranța

Discuții

Un inimos ONG local organizează o croazieră gratuită pe mare. Nu pentru talasoterapie, eliberare ori contemplarea sufletului răsfrânt în valuri, ci pentru o discuție, amicală dar serioasă, despre orașul nostru, despre transformările lui (era să zic dezvoltarea lui), despre ceea ce este și ceea ce putea fi. Un soi de masă rotundă pe valuri. Ideea e minunată, dar ambarcațiunea la bordul căreia are loc întâlnirea… Dar ambarcațiunea… Ei, ei, ce-i cu ambarcațiunea? Nu-mi vine să cred: e goeleta Speranța, corăbioara din Toate pânzele sus!, filmul care mi-a încântat copilăria și care e „vinovat”, în bună măsură, de episodul marinăresc al tinereții mele.

Citesc cu inima strânsă condițiile participării (vai!, doar 20 de locuri), mătur tot de pe birou, începând cu motanul, și abia prididesc să completez formularul de înscriere. Răspunsul vine destul de repede: penultimul loc. Jubilez zgomotos. Mă întind după dolofanul cu combinezon de blană tărcată și îl smotocesc cu gândul la sarturi, vele, arboradă. Mă văd ajutând competent și dârz Speranța să prindă vântul în pânze.

Scotocesc podul casei după gabierii purtați în urmă cu mulți ani pe puntea bricului Mircea, îi șterg de praf și le înmoi pielea veche cu câteva straturi de cremă Apidermin Lux. Îi încalț și fac câteva sprinturi prin grădină, însă renunț, arată de parcă i-am furat de la muzeul holocaustului. În ziua ieșirii pe mare mă trezesc cu noaptea în cap, îmi frăgezesc trupul cu nițică gimnastică, îmbrac un tricou dungat și o pereche de pantaloni de doc.

Când ajung, cu aproape un ceas mai devreme decât momentul anunțat al molei, portul Tomis e înghițit de-o ceață groasă. Dar nu suficient de groasă ca să nu-mi dau seama că goeleta mea nu-i în zonă. „Trebuie să vină”, îmi zic și mă postez lângă farul roșu, de intrare în micul port, pregătit să-i admir și fotografiez siajul. Organizatorii sosesc agale, unul din ei strigă catalogul și ne invită la bord. La bordul Coraliei, un vas de pescuit modificat pentru plimbări pe mare. „Și Speranța?” întreb cu un nod cât un cap de nisetru matur în gât. „Aaaa, o găselniță, un cârlig pentru a atrage publicul, știi… Constanța – evoluție cu toate pânzele sus – Toate pânzele sus!Speranța. Hmmm?? Te-ai prins? Nu??”. Urc pe Coralia și mă așez la pupa, lângă o fată frumoasă. Dar și lângă nara fumegândă a eșapamentului.

Fulgi

Discuții

Din Vasile Alecsandri am ieșit în strada Mircea și dincolo de ea pe buza cu arbuști ciumpăviți a falezei. Vântul bătea ca apucat de streche, surprinzător însă valurile erau mici. Și nu se repezeau către țărm ca-n toate zilele, ci se săltau alandala cât vedeai cu ochii, ca și cum apa mării dădea în clocot. Luminate deodată de soare, crestele albe ale talazurilor mi-au părut fulgi de gâscă rămași pe cuvertura turcoaz după o formidabilă bătaie cu perne.