Arhive pe categorii: plajă

Castelul

Discuții

Fiindc-am ajuns devreme la plajă, mi-am putut alege nestingherit locul pentru tabără. Și-am făcut-o lângă un castel arătos, cu alee de acces, străjuită de flori și verdeață, donjon robust, apărat de-un zid fortificat cu mulțime de bastioane, cu pod arcuit peste șanțul lat, fără apă la acel moment, semn că nu se știa amenințat. De fapt, era în pericol, un pericol uriaș și iminent, după ora opt, hoarde de plajiști cu gâturi înroșite au început să pufnească stingheri și să-i scurme împrejurimile. N-am avut săgeți de fier, dar l-am apărat cu corpul, introducându-l frumușel sub radicalul brațului meu drept.

La un moment dat, o doamnă cu umeri subțiri și fața aproape ascunsă de o bonetă albă, în genul celor purtate de femeile supuse din filmul „Povestea servitoarei”, s-a instalat de cealaltă parte a castelului. În ochii ei albaștri am văzut că așezarea lângă castelul de nisip n-a fost întâmplătoare, ci că a poposit împreună cu ceva ce-ar putea fi valurile unei amintiri frumoase, stropii unui dor.

Nisip, cer și mare sau Mamaia la 1900

Discuții

Aqua Magic – terase – manele – langoși – șaorma – Coca-Cola – „clătite d-un cot” – tatuaje – Habibi Beach – exchange – parcare privată – telegondola – „Love, sex, Durex” – „Ia porumbu’, șefule!” – Uzina de pizza – hop și eu cu tanti Adi – jogging – „Hai să pictăm marea la Mamaia” (închis temporar) – grupul statuar Confidența – înghețată – autoservire – hamsie – bere la draft – Kiss FM – wi-fi gratuit („pentru cei care nu iau vacanță de la facebook”) – colaci gonflabili – papuci – ii – pălării – mingi – ochelari de soare – tomberoane – zoaie – Circul Americano Vargas – uscăciune – omizi – ruina Palatului Festivalurilor – „Vel Pitar, pâinea anului 2016” – farmacia inimii – arbuști Mierea-Ursului – șezlonguri 90 lei – mașini – scutere – trotinete electrice – umbrele – femei construite din gângănii, lumină și parfum de pătrunjel – poliția locală – Fan Courier – hoteluri – hoteluri – hoteluri… Mamaia de azi seamănă cu Bâlciul Moșilor de demult, descris de Ion Luca Caragiale. Dar cum arăta ea în vremea lui Caragiale (înainte de exilul la Berlin)?

Iată o mărturie, a Cellei Delavrancea, dintr-un interviu luat de Constantin Dumitrescu la începutul anilor 1980 (publicat în Oracolul și clepsidra, Cluj-Napoca, 1983):

„Treceam lacul și ajungeam la Mamaia. La Mamaia nu era nimic decât nisip, cer și mare. Atât! Nici un hotel, nici o casă. Lângă Constanța erau câteva case, căscioare de pescari, dar pe urmă nu mai era nimic până la Capul Midia, mi se pare. Nimic. Și noi ne duceam acolo, ședeam toată ziua. El (inginerul Zosima n.m.) venea acolo cu un coș enorm de merinde, de fructe, de tot ce trebuia ca să ne încânte și ședeam până aproape de douăsprezece noapte acolo. Ei bine, plimbările, domnule, pe malul apei și la Mamaia, nu imediat ci nițel mai încolo, unde nisipul era ca asfaltul, nu se pot descrie. […] Când nu era lună, dar era noaptea foarte clară și stelele în august foarte mari, stelele se reflectau pe nisipul ud aidoma, încât eu aveam impresia că umblam pe Carul Mare. E un sentiment aș zice cosmic. Și mi-aduc aminte că tăceam cu toții. Nu se întâmpla prea des acest lucru. Toate constelațiile sosite jos. Le aveam în poală. Călcam cu picioarele ude pe stele, că ne punea tata să ne descălțăm în acele momente zicând: nu trebuie să simtă steaua că ai gheată în picior. Da, da! Era o impresie extraordinară.”

În care primesc înghețată

Discuții

– Vrei înghețată?, mi-a strigat o voce subțire în urechea dreaptă. Cea stângă, împreună cu toată falca, erau lipite de cearșaful fierbinte. Doar ce ieșisem din apa mării și-n cap îmi vuia un soi de fericire. S-au întors precupeții pe plajă? Ambulanți uitați mi-au trecut fulgurant prin fața ochilor: vânzătorii de semințe și porumb fiert, de gogoși și mere glazurate, cei de corăbioare din scoici și de coliere de care erau agățați căluți de mare uscați, de nămol gras de Techirghiol, de reviste cu integrame, tabloide și zmeie, apoi fotográfii cu pălării de celuloză cu boruri mari, cel cu maimuțica înfometată pe umăr și cel ce-și târa puiul de leu ca pe-o jucărie stricată, toți lăudându-și marfa în distihuri doldora de spirit și din coadă sunătoare.

– Hei, nena, nu vrei înghețată?

M-am întors într-un cot și am dat nas în nas cu purtătoarea vocii: o fetiță de 3-4 ani, cu părul lung și blond învârtejit de briză. M-a privit serios, ridicându-și deasupra capului mâna în care ținea „înghețata”, vezi bine, de vânzare. Era și ea oleacă de copiliță de negustor. Mi-am pus mâna streașină la ochi să văd mai bine cornetul de plastic roz, umplut cu nisip umed.

– Cu ce este? am întrebat-o nehotărât.
– Cu ciucalată.
– Atunci vreau. Cât costă?
– Hmmm… Cincizeci și trei de lei.
– N-am atâția bani la mine, am făcut. Dar ți-i trimit de acasă, dacă vrei, locuiesc în apropiere.
– Bine, da’ să nu uiți, ține minte adresa mea: miluna, a lung, ia hu, pun com. Pa, pa!!!