Arhive pe categorii: Poezie

apr.4

Ramuri străpunse

Publicat pe de
Discuții

O zi posomorâtă
pufoaica cerului grea și soioasă,
închisă bine până la ultimul nasture
apunând însă, soarele i-a ridicat poala
și sărind peste munți și clădiri
și-atâtea alte obstacole
a pipăit coaja albă a mestecenilor noștri
cu degete blânde și lungi, sclipind de aur
doar pentru câteva momente
și doar câteva zile înainte de-a se trezi larvele
ce-i ologesc și-i sufocă

oct.7

O clipă

Publicat pe de
Discuții

Cerul tulbure al dimineții
îmi amintește de ochii bolnavi
dar atât de veseli ai bunicului meu
câteva picături coboară poticnit geamul
unul dintre mesteceni, Pripitul,
a rămas doar c-o mână de frunze
veștede și chircite ca scrisorile arse,
nimicuri amare ale unei iubiri sfâșiate
dacă întind mâna stângă pot apuca
Dragă viață a lui Alice Munro
să-ți citesc paginile ce m-au încântat aseară
e vremea pardesiului
lăsat deschis în bătaia vântului, precum Micul prinț
îmi apeși buzele cu vârful arătătorului
o clipă, cât să-mi pun o dorință.

ian.12

Ger

Publicat pe de
Discuții

O frunză,
o frunză uscată ți s-a prins de fular
ți-am spus și
de ce nu m-ai fi crezut?
cât ți l-am tras ușurel
de pe față
(cum îl porți de-obicei iarna)
răsuflarea mea
ți-a aburit ochelarii
de-ajuns să te sărut pe furiș
Ahh, obrazul mă arde,
și nu doar de ascuțișul gerului

[Fotografie de Liana Barbu-Ciocoiu]

dec.12

Lulea și clătite

Publicat pe de
Discuții

— Vezi că s-a oprit de-un secol mașina, mi-a strigat soția din bucătărie. Scoate și tu rufele. Dacă vrei clătite…, a adăugat, dar nu era deloc nevoie, eu mai tot timpul o ascult.

Am luat ligheanul, am scos bulzul de haine din gura mașinii de spălat și-am ieșit în curte. Am șters bine sârma, du-te-vino, apoi am început să sortez și să agăț: ciorapi, tricouri, fuste, căciuli, „pantaloni funcționali” (am aflat de curând termenul ăsta, sinonim, la cererea persoanelor delicate, pentru teribilul „izmene”). Bulibașa de pe strada mea a trecut prin fața casei chiar când agățam chiloții. M-a privit și și-a coborât sprâncenele. Bulibașa are o mustață groasă pe oală și e un tip greu de mulțumit, mereu țipă la nevastă și copii. Când am terminat, am dat o tură prin bucătărie, clătitele formau deja un teanc năltuț și bine-mirositor.

— Valea! mi-a zis dolofănica mea drăguță cu ochi verzi. Te-am văzut râzând afară și mă bucur, am trecut îndeletnicirea asta în caietul tău de sarcini.

— Nu mă opun, dar să știi că am râs fiindcă mi-am amintit o poezie nostimă. Vrei s-o auzi? A dat din cap, dar nu m-am grăbit. I-am spus că o costă o clătită, „doar o clătită”. Și-a văzut de treabă.

— Poate după ce aud. Cum se cheamă?

— „Zi vântoasă”, ca ziua de azi. De Charles Simic, un american, parcă. Mi-am dres vocea:

„Două perechi de chiloți,
Una albă și cealaltă roz,
Flutură în sus și-n jos
Pe culmea rufelor,
Spunând întregii lumi
Că sunt îndrăgostite lulea.”

— Îndrăgostite lulea, zici? A luat un rotocol auriu și l-a uns cu gem de caise. L-a rulat și mi l-a oferit.

apr.26

[Azi dimineaţă am scos din raft „Cântarea munților”]

Publicat pe de
Discuții

Azi dimineaţă am scos din raft „Cântarea munților” de Magda Isanos
pe pagina de gardă chipul incredibil de frumos, sclipitor al autoarei
chip pe care-n adolescență îl asemuiam cu portretul poeziei înseși
mi-am luat cana de cafea aburindă
și m-am lungit pe șezlong sub părul înflorit. Trase
dintr-un caier de la miazănoapte de briza ușoară
fire albe treceau fără grabă peste fața soarelui
lumină – umbră – lumină – umbră și piele de găină
citeam „Mai erau atâtea grădini de cules…
aș fi ’mpodobit pân’ la fund
blidul acesta rotund”
și pe hârtia îngălbenită a tipografiei Ministerului Artelor din 1945
a aterizat o albină,
lucrătoare în pauză de cules, avidă, ca și mine, de-o
plimbare pe aleile versurilor
am tras cartea mai aproape și-am privit insecta
tăvălită toată prin pulberea staminelor
purtându-și bulgării imenși de polen în corbicule
am tot așteptat-o să termine pagina
ca să pot trece la următoarea
dar aici, la 34, căuta ea ceva, un lucru anume (se mișca tot mai frenetic)
pe când așezam încetișor cartea deschisă în iarbă
jarul dorului cobora pe sfori piezișe, întinse între amintiri.

dec.11

Nu există fregată ca o carte

Publicat pe de
Discuții

Luni, ani în șir am burdușit portofelul cu tot felul de chestii de nu-l mai puteam închide. Trebuia făcut ceva. I-am deschis toate pliurile și buzunărașele și i-am vărsat conținutul de-a valma pe masă. Aoleu, ce urs mi-a fost! Liste antice de cumpărături, bonuri și mai vechi de casă, multe cu cerneala ștearsă, monede, carduri de fidelitate la câteva farmacii, benzinării și mai toate supermarketurile din oraș, hârtiuțe cu inițiale, nume necunoscute și numere de telefon, cărți de vizită, unele pastelate, prospecte de medicamente, o trimitere la medicul cardiolog și o prescripție medicală, cărțile de identitate, de sănătate și de alegător, legitimația de serviciu, chitanțe de plată a trecerii podului de la Fetești, notițe cu titluri de cărți și cote de bibliotecă, desenul împăturit al planului pieței Ovidiu la 1900, un tichet de reducere frumușică la magazinul „Jos pălăria!”, bancnote (puține și mici), două fotografii alb-negru cu aceeași figură greu de pătruns, o foiță cu operațiunile de urmărit la revizia mașinii și alta cu metoda John Collins de construcție a unui avion de hârtie, un mărțișor ciufulit. Am sortat, am aruncat, am rearanjat.

Printre cărțile de credit am descoperit cardul Up Vacanță cu bani oferiți de angajator pentru voiaje naționale. N-am apucat să-l folosesc anul acesta, ne-a fost teamă de amenințările coronavirusului. M-am gândit la călătoriile planificate în ianuarie, dar am alungat repede melancolia. Călătorii?! Am închis portmoneul, simțitor slăbit, și m-am îmbarcat pe „Poesia presente”, antologia de poezie italiană a lui Francesco Napoli, nu înainte de a aluneca prin micul poem „There is no Frigate like a Book” al lui Emily Dickinson.

Nu există fregată ca o carte
Să ne ducă peste mări și țări
Nici vreun cal de curse ca o pagină
De poezie avântată –
Chiar cei mai săraci pot face călătoria asta
Fără apăsarea taxelor –
Cât de firesc e carul
Ce poartă sufletul omenesc –

apr.23

Arsură

Publicat pe de
Discuții

Am împuns-o des cu o scobitoare lungă
și, prin geamul nițel afumat al cuptorului,
n-am scăpat-o din ochi
totuși pâinea lunguiață, cu măsline și chimen s-a făcut scrum
soția e siderată și supărată
iar vinul îndulcit cu miere aruncat în chiuvetă
cum să-i spun că m-am pierdut în gândul unui poet?
când fac dragoste trupurile se coc asemenea pâinii

nov.6

Rețeta de plăcintă

Publicat pe de
Discuții

Am cules merele
numai o găleată (învârfuită)
deh, e un măr pitic, la mila scrâșnetelor naturii
de-o plăcintă sigur ajung, îmi zic
mai am pe undeva rețeta de plăcintă a bunicii?
mi-a scris-o chiar ea într-o dimineață ploioasă
eram singuri în casă
bunicul plecase în sat, la adunarea adventistă
ea nu-l însoțea defel
încă supărată
nu fiindcă Dumnezeu îl luase pe fiul ei
ci fiindcă n-o luase pe ea înainte
aluatul îl faci cu apă rece și îl frămânți mult, a început ea
o priveam cum desenează literele
mâna crăpată, trudită ținea cu delicatețe stiloul
merele se curăță de coajă și se dau pe fața cu bumbi măricei a răzătoarei
am întrebat-o unde a învățat să scrie
luminile ochilor albaștri i s-au aprins:
da’ ce crezi? și eu am primit cândva coroniță!
scara șontâcăită se amuza uneori pe seama mea
scuturându-mă scurt de amintiri și certitudini
cele mai bune sunt merele domnești
fiindcă sunt cele mai aromate
înălțându-se pe primul fuscel, soția a sosit cu răspunsul:
„Unde, unde? în cutia pictată, împreună cu fotografiile mici”
o găsesc împăturită într-un plic
hârtia veche, ruptă din maculatorul meu de română
e îngălbenită și pătată, iar îndoiturile rufoase
scrisul frumos, citeț și acum
înainte de a se prinde de mână pe foaia liniată
cuvintele mari și albastre erau șoapte pe buzele bunicii

[Fotografie de Liana Barbu-Ciocoiu]

aug.20

Mâinile tale – Leanca Dumbrăveni

Publicat pe de
Discuții

Mi-am dăruit sufletul
Mâinilor tale
Cu degete lungi,
Ca ale sfinților din catedrale.

Mi-am plecat obrajii
Spre mâinile tale
Și le-ai dat conturul
Și căldura
Degetelor goale.

Mi-am lipit buzele
De mâinile tale,
Ca de lemnul
Vechilor icoane
Tăcute și pale.

Mi-am dăruit sufletul
Mâinilor tale
Cu degete lungi,
Ca ale sfinților
Din catedrale.

(Din Dobrogea jună, 4 martie 1939)

mart.3

Mărțișor

Publicat pe de
Discuții

Not so fast! – mă-mpunge ea
văzându-mă cu mărțișorul în mână
și-mi arată încruntătura de zile urâcioase,
nu, nu!! nu ca un școlar care vrea să scape de-o corvoadă
Ține să pun darului purtător de noroc un altoi de cuvinte potrivite
sunt însă doar pe jumătate treaz, poate nici atât
am renunțat de o vreme la cafeaua băută dimineața la botul calului
(din motive de tensiune crescută)
iar ideile mi se târăsc ca melcii printr-o arătură uscată
îi urmăresc cu degetul conturul sprâncenelor
coapsele tale sunt meri înfloriți
îi mângâi comisura pleoapelor
și florile lor ating cerul
înfig boldul și-i agăț în piept florile mici, croșetate
cerul de care Wateau a agățat să se legene papucul unei doamne
îi prind în palme obrajii bucălați,
genunchii tăi sunt o briză dinspre miazăzi
mă aplec și-i sărut buzele
sau o izbucnire a zăpezii
Mă apucă de umeri și mă învârte ca pe-un titirez:
Valea, pezevenchi peltic, că-ntârzii la lucru!