Arhive pe etichete: absenta

Absenţă

Discuții

E luni dimineaţă, iar aerul stătut şi rece din birou are acelaşi vechi şi inexplicabil iz de vin răsuflat. Deschid ferestrele dinspre miazăzi, pornesc computerul, pun de-o cafea mare. Mă uit după mâţa neagră cu botoşei albi şi o strig pe mai multe tonuri. Degeaba. În timp ce aroma cafelei se răspândeşte în încăpere ca vraja unui şaman iscusit, fărâmiţez pe pervaz o felie de pâine pentru vrăbiile care se adăpostesc sub scara exterioară a bibliotecii. (Nu vor veni decât după ce voi închide geamul.) Îmi oblojesc durerea de gât cu un dumicat de pâine pe care-l îmbib cu extract de propolis.

Strâng de pe mese cartoanele şi capetele de aţă lăsate de copiii care mi-au fost ucenici la atelierul de legare de carte, la sfârşitul săptămânii trecute, apoi extrag din îmbulzeala de pe birou cererile cititorilor, rămase nerezolvate: o bibliografie despre poluarea industrială (ff urgentă – musai înainte de ora 12), alta despre relaţia lui Cousteau, bătrânul, cu Delta Dunării și fotografia unui soldat, apărută în „Dobrogea Jună” din octombrie 1922. Floare la ureche! Deschid poşta electronică şi răspund cu încântare prost disimulată câtorva mesaje de felicitare pentru reprezentaţia de sâmbătă a „Gaiţelor”. (Off, biet actoraş amator, nu te gândeşti că oamenii ăştia poate te iau peste picior?!) Caut pe radiotunes.com butonul cu rock-ul clasic, reglez volumul şi mă apuc de treabă.

Când dau gata poluarea fabricilor şi uzinelor (28 de cărţi şi 35 de articole), simt că ceva e nelalocul lui. Sorb ultimele picături de cafea, mă ridic şi-mi îndrept spatele, lansându-mi cu putere braţele cât mai în spate. Mă gândesc la un amic, director al unei biblioteci mari din centrul ţării, care şi-a montat sub birou un soi de bicicletă fără roţi şi coarne: împarte directive şi pedalează, menţinându-şi vigoarea.

E linişte şi camera e aceeaşi ca-n toate zilele, dar ceva mă deranjează. Nu ca un bob de nisip în ciorap, ci ca şi cum aş scrie cu un creion bont, sau ca şi cum aş pipăi locul de la gât unde ştiam că e talismanul preţios şi îl descopăr gol. Privesc către curtea şcolii din apropiere şi îmi dau seama că tocmai asta îmi lipseşte: glasul micii şcoli. Soneria ei stridentă, ţinută apăsat mult timp, agitaţia multicoloră din timpul pauzelor, şirurile de prichindei făcând pasul ştrengarului la orele de educaţie fizică, larma jocurilor de echipă, buşiturile mingilor pe plasa de sârmă din spatele porţilor. E însă vacanţa de Paşte şi şcoala e pustie.

Pisica noastră lipseşte

Discuții

Pisica noastră colorată lipseşte de multe ore. Ne-am gândit la ce-i mai rău, fiindcă, spre deosebire de fratele ei, care e foarte ducace, nu obişnuieşte să plece de-acasă. I s-a mai întâmplat o singură dată, în vară, când a revenit, după o zi şi-o noapte, soioasă şi c-un şoricel în gură, pe care l-a depus, ca pe-o ofrandă, în faţa uşii.

Am strigat-o îndelung, am scotocit şopronul şi podul casei, am întrebat câţiva vecini, am cercetat strada, cu inima cât un purice. Niciun semn. Ne-am gândit la o recompensă şi-un afiş cu mutriţa ei curioasă şi cuminte, ca de şcolăriţă, lipit pe pomii şi stâlpii din zonă. Era miercuri şi n-o mai văzusem de duminică. Pe seară, Mircea ne-a anunţat că din fundul grădinii se-aude un mieunat îndepărtat. Mie nu mi s-a părut, dar am fost gata să fac o nefăcută: am sărit hoţeşte pârleazul vecinului. Nu era în grădina lui, dar de-aici am auzit într-adevăr un smiorcăit slab de mâţă. Ne-am întors, am ieşit pe stradă şi am luat la rând casele vecinilor, explicând şi cerând voie să iscodim acareturile.

Am găsit-o destul de repede, cocoţată într-un pui de cais, de frica unui câine nu prea mare, dar foarte urâcios. Ne despărţeau doi metri, un gard de plasă şi-un căţel zbuciumat şi bălos. Am ademenit lătrătorul departe, sacrificând un ciolan afumat ce-aştepta în frigider ziua iahniei. Mâţa a coborât repede şi a venit spre noi, însă n-a mai avut putere, ori n-a  înţeles că trebuie să sară gardul. S-a aşezat lângă el, practic la picioarele noastre. Am tras în sus de plasă, până am depărtat-o de pământ suficient cât să bag mâna. Pisicuţa s-a prins de braţul meu cu tot corpul, ca şi cum m-ar fi îmbrăţişat.