Mărul

Toți pomii fructiferi din vecini și-au scuturat florile. Pot să văd asta foarte bine, fiindcă mai toate grădinile noastre sunt împrejmuite cu garduri de plasă. Singurul înflorit e mărul meu. Nu-i prea înalt, un tinerel încă, dar foarte mândru în haina lui alb-frez-verzuie. E-atât de plin de albine că-l aud râzând pe înfundate de la câțiva metri, unde mi-am întins șezlongul. Îmi imaginez brigăzile de insecte culegând disciplinate, zeloase și binedispuse pulberea florilor. Management japonez. Când mă apropii constat că-i harababură totală, nici o albină nu stă mai multe de două-trei secunde pe-o floare, trage nițică spuză, apoi o ia decisă din loc, nemulțumită, către alta, pe care-o bănuiește mai bogată. Nu de puține ori apar ambuteiaje și tamponări pe corole, iar zumzăitul crește. Mai mult se zboară decât se muncește. Ce fermă japoneză?, un soi de CAP de-al nostru, din anii 1980!

Azi dimineață primele petale albe pe verdele lucitor al ierbii.

Mirosuri

Tund pajiştea grădinii într-o atmosferă încărcată de mirosuri tari şi foarte diferite: la mică distanţă unul de altul, liliacul alb, mărul pitic, tufişul de floarea-miresei şi cel de măturică-verde au înflorit din abundenţă. După ce termin, leg hamacul de mesteceni, deschid o bere şi mă întind recunoscător cu faţa spre fulgerările amurgului. Dar recunoştinţa dispare după numai câteva minute, miasma măturii-verzi din apropiere îmi provoacă dureri de cap şi sfârşeşte prin a mă alunga.

Albinele şi bondarii au altă părere. Judecând după numărul lor, adoră florile mici şi galbene ale măturicii, dar nu se dau în vânt după ciorchinii mari ai liliacului sau după buchetele imaculate ale cununiţei.

Aşteptare

Luna martie a fost foarte posomorâtă la malul mării. Zilele însorite şi-au făcut loc cu mare greutate printre cele noroase, friguroase, vânturoase, ploioase. De fapt nu zilele, ci orele însorite.

Obida troposferică a avut însă şi un efect reconfortant, cel puţin pentru privirea umană. Înfloriţi la începutul îngăduitor al mărţişorului, caişii şi corcoduşii îşi păstrează încă şi azi, după aproape o lună, coroana albă. (În mod normal, timpul scurs între deschiderea florilor şi căderea totală a petalelor e de cel mult două săptămâni.) E, desigur, dorinţa pomilor de a rodi. Vremea urâtă şi temperaturile mici – nu îndeajuns de mici ca să îngheţe şi doboare florile – au ţinut albinele în prisăci, iar pomii continuă să le aştepte.

Buchet

E ziua unei prietene, aşa că merg în Piaţa Griviţei să cumpăr un buchet de flori. O precupeaţă cu batic şi şorţ îmi leagă cincisprezece tufănele proaspete, de culori variate. Unele mici şi bătute, ca nişte kosoni, altele învoalte şi mândre, altele ţepoase, altele flenduroase şi parcă ostenite.

Combinaţia e picturală, iar parfumul încântător. Simt că plata nu-i de ajuns şi-i fac femeii un compliment. Zâmbeşte. Îmi răspunde că-mi dă, gratis, şi nişte albine, apoi îşi plimbă uşor mâna dreaptă peste mănunchi. Când mi-l oferă, o albină bâzâie preocupată pe-o corolă rubinie.

Flori galbene

Nu e o întâmplare că plantele entomofile de primăvară, marea lor majoritate, au flori galbene, susţin botaniştii. Motivul ţine de albine, pe care plantele caută să le atragă pentru polenizare.

Albinele au cinci ochi şi văd diferit de noi lumea înconjurătoare, dar percep formele şi culorile obiectelor, inclusiv, evident, pe cele ale florilor. Însă, primăvara, intensitatea mai redusă a luminii solare le îngreunează desluşirea culorilor. Situaţia e similară, probabil, aurorei şi amurgului din zilele de vară. Există totuşi o şansă: culoarea galbenă rămâne vizibilă pentru albine chiar şi în lumina mai slabă a tinereţii anului. De fapt, apidele văd florile aurii în două culori dispuse concentric: un inel alb care împresoară o pată roşie, ceea ce înseamnă că florile se înfăţişează ca ţinte, indicatoare pentru ghidarea zborului şi „aterizarea” albinelor culegătoare între staminele încărcate de jar.

Buburuză

Mâţişorii salciei pitice s-au umflat şi au înflorit înainte ca ceilalţi arbori din vecinătate să dea semne de trezire la viaţă. Câteva zile salcia a fost tentaţia grădinii: sub soarele amiezii, sute, mii de albine i-au colidat frenetic mugurii pufoşi, culegând pulberea staminelor ca nişte perceptori zeloşi. Chiar una dintre pisici a lenevit, în răstimpuri, la rădăcina salciei. (Atrasă de zumzăit? Căutând compania vietăţilor? Gândindu-se că poate îmbuca vreo insectă?)

Acum însă mugurii s-au decolorat şi pleoştit, iar albinele îi ocolesc. Numai o buburuză roşie stă împăcată pe un bumb scămoşat, doar puţin mai mare decât ea, precum Micul prinţ pe planeta lui cu patruzeci şi trei de asfinţituri.