Arhive pe etichete: bunici

Rețeta de plăcintă

Discuție

Am cules merele
numai o găleată (învârfuită)
deh, e un măr pitic, la mila scrâșnetelor naturii
de-o plăcintă sigur ajung, îmi zic
mai am pe undeva rețeta de plăcintă a bunicii?
mi-a scris-o chiar ea într-o dimineață ploioasă
eram singuri în casă
bunicul plecase în sat, la adunarea adventistă
ea nu-l însoțea defel
încă supărată
nu fiindcă Dumnezeu îl luase pe fiul ei
ci fiindcă n-o luase pe ea înainte
aluatul îl faci cu apă rece și îl frămânți mult, a început ea
o priveam cum desenează literele
mâna crăpată, trudită ținea cu delicatețe stiloul
merele se curăță de coajă și se dau pe fața cu bumbi măricei a răzătoarei
am întrebat-o unde a învățat să scrie
luminile ochilor albaștri i s-au aprins:
da’ ce crezi? și eu am primit cândva coroniță!
scara șontâcăită se amuza uneori pe seama mea
scuturându-mă scurt de amintiri și certitudini
cele mai bune sunt merele domnești
fiindcă sunt cele mai aromate
înălțându-se pe primul fuscel, soția a sosit cu răspunsul:
„Unde, unde? în cutia pictată, împreună cu fotografiile mici”
o găsesc împăturită într-un plic
hârtia veche, ruptă din maculatorul meu de română
e îngălbenită și pătată, iar îndoiturile rufoase
scrisul frumos, citeț și acum
înainte de a se prinde de mână pe foaia liniată
cuvintele mari și albastre erau șoapte pe buzele bunicii

[Fotografie de Liana Barbu-Ciocoiu]

Lupte

Discuție

O doamnă cu figura obosită dă să intre în Prăvălia cu cărți. Ține strâns de mână un băiețel în costum bleumarin, cu însemne de școală. „Cum o carte?? De ce o carte? Dar Mec-ul meu?!” strigă puștiul zburătăcind guțanii de pe streșinile din preajmă și provocând destule nevroze în librărie. Nu aud ce-i spune însoțitoarea – bunica, se va dovedi mai târziu – dar are efect: „Atunci merge și o carte! Dar o aleg eu”, punctează copilul. Dă câteva ocoluri insulei lungi și înguste cu straturi de cărți din încăperea principală (în care e mai multă lume decât ai crede), se oprește ici și acolo, răsfoiește preocupat. „Uite, buni, asta pot să citesc, are decât puține cuvinte”. Buni nu-i de acord, e o carte de desenat. Câteva secunde îl scap din ochi. „Pe-asta o vreau!!”, îl auzim cu toții deodată, „Nic Năstrușnic și luptele cu păduchii, c-am avut și eu păduchi, de la Ușică, să văd dacă și el i-a bulit tot cu oțet”.

După ieșirea perechii, în librărie se așază o liniște groasă, de praf și pulbere. Îl caut discret pe Nic Năstrușnic și-l citesc pe-ndelete, încercând să feresc coperta de privirea unei librărese frumușele și serviabile. Un sfert de oră mai târziu, închid volumașul și îi mulțumesc șoptit puștiului dolofan cu țignal de profet.

Două pâini

Discuție

Visez că sunt la bunicii din partea mamei. Toată lumea, multă și veselă, e în grădină, eu sunt însă în casă, cineva m-a trimis să aduc ceva. Deși nu mi-e clar ce anume, nu sunt tulburat, am sentimentul că voi ști când îl voi afla, trebuie doar să mă uit oleacă în jur. Văd patul acoperit cu un macat aspru, deasupra păretarul înflorat, măsuța rotundă, cu trei picioare, ridicată lângă peretele opus, fereastra în două canate, care dă în spatele casei, soba de teracotă. Pe plită e o bucată mare de marmeladă, iar după ușă o furcă de tors ori o jucărie, o căruță miniaturală cu tot cu oiște, din lemn colorat. Ticăiturile ceasului de masă, pe care îl descopăr pe-o poliță aproape de tavan, sunt mici ofuri vizibile, care zboară ca funigeii prin cameră. Caut, dar fără succes. Ața de tăiat mămăliga e prinsă de-un cui, sub periera doldora de papiote și alte nimicuri. Între pernele mari de la căpătâiul patului găsesc o biblie veche, „biblia adventiștilor”, îmi spun. La fereastră sunt agățate câteva mănunchiuri de plante. Dau la o parte perdeluța și stârnesc miresmele florilor uscate. Pe când inhalez captivat parfum de mâna-Maicii-Domnului visul se sfârșește. Imediat după trezire mi-l aduc aminte. Întreg-întreguț. Și cred că știu care-i e inspirațiunea.

Matinală și grijulie, soția se trezise tiptil și trăsese o fugă la prăvălie, de unde cumpărase două franzele. Le scosese din pungi (insistă să păstrăm pâinea învelită în ștergare de cârpă, și nu în pungi de plastic), dar, din cine știe ce motiv, le așezase (și le uitase) în camera noastră, pe comodă, la un pas de nasul meu adormit. Două pâini albe, calde, binemirositoare.