Arhive pe etichete: campanie electorală

Campanie

Standard

Mici plocoane primite în campania electorală: o brichetă de unică folosinţă, câteva calendare de birou, nişte magneţi de frigider cu imaginea întristătoare a cazinoului, un set fes-fular de culoarea hribilor ţigăneşti, un pachet de cărţi poştale cu panorame din urbe, două pixuri cu mină roşie, un DVD cu ceva intitulat „Am grijă de tine!”, o pereche de mănuşi tricotate, cu damf tare de terebentină. Au fost însoţite, pe ortodroma firească spre coşul burticos de gunoi, de un morman de pliante şi „flyere” divers colorate.

O altă „atenţie” a fost întâlnirea nemijlocită (carne şi oase) cu un politician. Unul dichisit, sigur pe destinul lui, dornic să arate concetăţenilor că onorează istoria dobrogeană. S-a întâmplat aşa: într-o bună zi, la ora H, însetat de tradiţie şi cultură, domnul în chestiune s-a autopoftit telefonic la bibliotecă, solicitând „mobilizare” din partea bibliotecarilor. A sosit la H plus două ore, cu frumos alai de ziarişti şi „consultanţi”. În siajul unei expoziţii de carte impuse de staff-ul său, politicianul, candidat la demnitatea de senator, a vorbit frugal despre revenirea Dobrogei la patria mamă. La sfârşit a declarat nonşalant că „a răspuns cu mare plăcere invitaţiei gazdelor”, o găluşcă înghiţită cu zâmbetul pe buze de noi toţi.

Alegeri

Standard

Acum mai multe zile, un pic după prânz, soneria care anunţa sfârşitul orelor de curs m-a găsit în colţul de vest al liceului, în dreptul ieşirii elevilor. Gardianul înalt şi taciturn a descuiat lacătul şi a îmbrâncit scurt poarta de sârmă. Ţumburuşul broaştei a cedat, iar scările care urcau spre stradă s-au umplut de mersul domol al elevilor. Uşurare, mulţumire, preocupare, amărăciune, aplomb, nerăbdare, ostilitate, stinghereală, blazare, splin şi multe altele, o bună parte din ceea ce poate fi enunţat la capitolul reacţie umană faţă de lume era prezentă pe feţele adolescenţilor. Copiii din clasa a 5-a au ieşit printre ultimii, adăugând sfială şi veselie pe lista emoţiilor.

Bine fixat în spate şi burduşit cu caiete, manuale, culegeri, atlas geografic, penar, set de creioane colorate şi trusă de echere, ghiozdanul băiatului meu era o raniţă de soldat pornit decis în războiul împotriva ignoranţei. Prinsă de una dintre curelele ghiozdanului, o panglică roşie flutura în vânt, precum codiţa unui papagal Macao. Festonată cu atenţie, mătasea panglicii conţinea un îndemn scris caligrafic cu pastă aurie: ”Votaţi Ima!”.

– E din campania electorală, mi-a surâs băiatul.

O frază scurtă, dar o lovitură cu mult efect, recunosc. Mi-a explicat apoi cu răbdare că, întrucât orice grup are nevoie de un şef şi cum votul liber e cea mai bună metodă de alegere a lui, el şi colegii lui primeau şi analizau cu atenţie ofertele candidaţilor. Câteva zile de atunci am urmărit cu luare-aminte efortul democratic al copiilor.

Demnitatea de şef de clasă a fost foarte jinduită, iar „concursul” a suscitat mult interes printre pici. (Se prea poate ca un motiv să fie acela că tocmai făcuseră la istorie minunata Atenă a lui Pericle.) Nu mai puţin de opt elevi s-au înscris în competiţie, unul luase acţiunea în glumă, dar ceilalţi şapte au fost foarte serioşi. Orele de dirigenţie şi recreaţiile au constituit ocaziile prezentărilor. Competitorii au ţinut mici discursuri în faţa colegilor şi au răspuns la întrebări. Unii s-au ajutat de afişe cu figurile lor mici şi zâmbitoare, de fluturaşi sau de alte instrumente inedite: pixuri şi panglici inscripţionate. S-au făcut promisiuni: excursii în ţară şi în străinătate, pizza în ultima zi de vineri din lună, vizionări de filme, ieşiri în natură cu jocuri şi hamburgeri, concursuri de pictură, fotografie şi cultură generală, acvariu, animal de companie al clasei, vizite acasă la colegi. Unul a vorbit de consultarea „adunării generale a clasei”, iar altul a făgăduit un „cod al bunelor purtări”. Atâtea voci şi firicele de energie trebuiau stăpânite, aşa că şefa interimară, numită de diriginta clasei la începutul anului şcolar, şi-a intrat, cu tact, în rol.

S-a votat într-o atmosferă plină de entuziam. Foile cu numele candidaţilor şi bifa pe cel preferat au încăput într-un vas stacojiu din plastic, fost sediu al unei plante agăţătoare, înainte de a fi aşezate pe catedră, în opt teancuri cu înalţimi diferite. M-am întristat la gândul celor care au pierdut, dar m-am bucurat nespus împreună cu aleasa şi al ei simplu “Mulţumesc!”.