Arhive pe etichete: cărți

Cărți pentru ardeleni

Discuții

Colonelul Marin Ionescu-Dobrogianu povestește că prin 1895 – ’96 s-a pomenit în biroul său de la Consiliul de Război din Constanța, unde era substitut, cu o făptură ieșită din comun: un țăran ce semăna, „parcă erau frați”, zice Dobrogianu, cu cei trei martiri sfâșiați pe roată la 1785. Numai nervi și oase, bronzat la față și pe „mâinile noduroase”, cu „vinele ca niște sârme de telegraf și foarte pronunțate, parcă sta să țâșnească sângele din ele”, omul purta, deși era miezul verii, „o sarică mițoasă, cioareci de lână, iar pe cap o căciulă țurcănească, fostă albă în tinerețea ei, acum fumurie, de murdară ce era”. În spate ducea „un sac în forma sidilelor de brânză”. „Vorbăreț nevoie mare, de-i tăia gura săbii nu altceva” și cu „ochii străfulgerând scântei”, venise la tânărul ofițer să ceară… cărți românești. „De istorie mai ales, că mult sunt căutate  peste munți”, l-a rugat el. „Uite, le pun în sidilă și mă furișez pe potecile munților, ferindu-mă de fișpanii ungurești și le împart fraților mei în Ardeal, că nu-i voie, ferit-a Dumnezeu, să ducem cărți românești dincolo.” Numele țăranului? Badea Cârțan.

Cărți în dar

Discuții

O colegă are frumoasa idee de a dărui cititorilor o parte din cărțile pe care unii concetățeni le donează bibliotecii noastre. Asta după ce le verifică, sortează, desprăfuiește. Sunt cărți de toate vârstele, cele mai multe trecute de prima tinerețe e-adevărat, dar nici elzevire, în bună stare fizică și foarte, foarte ispititoare din punctul de vedere al conținutului. Literatură, medicină, albume de artă, volumașe pentru copii, enciclopedii, de toate pentru toți, așezate la loc vizibil, pe polițele câtorva dulapuri scoase ad-hoc de la naftalina, și păianjenii, magaziei. Dacă ideea a prins? Și încă cum! Toți cei care intră-n bibliotecă iscodesc „anticariatul” Alinei, îngropându-și fața în șirurile de cărți ca-ntr-o tufă de liliac, și mulți bagă una-două-cinci la subsuoară. Ceva vechi pentru o bucurie proaspătă.

Arsenal

Discuții

A fost spartă librăria domnilor Anastase Dzodze și Willy Schwartzenberg de pe Ștefan cel Mare colț cu Mihai Viteazu. S-a întâmplat în miez de noapte. Broaștele și lacătele (scumpe și lăudate) au fost deschise cu șperacle. Sergentul de stradă și-a făcut conștiincios rondul, a notat că lămpile din intersecție erau sparte și atât. Nimeni n-a văzut și n-a auzit nimic. „Profesioniști”, au admis cu amărăciune polițiștii. N-au fost furate cărți, nici măcar proaspăt ieșitele de sub teasc, Soliloquiile lui Eliade și Viața lui Mihai Eminescu de George Călinescu (e începutul anului 1933), ci cuțite, pistoale, revolvere, puști de vânătoare și o mare cantitate de muniție de diferite calibre. Da, pe atunci librăria era un arsenal complet, nu vindea numai cele mai grozave arme inventate vreodată, cărțile, dar și fierătaniile astea grele, reci, bubuitoare.