Visez că sunt la bunicii din partea mamei. Toată lumea, multă și veselă, e în grădină, eu sunt însă în casă, cineva m-a trimis să aduc ceva. Deși nu mi-e clar ce anume, nu sunt tulburat, am sentimentul că voi ști când îl voi afla, trebuie doar să mă uit oleacă în jur. Văd patul acoperit cu un macat aspru, deasupra păretarul înflorat, măsuța rotundă, cu trei picioare, ridicată lângă peretele opus, fereastra în două canate, care dă în spatele casei, soba de teracotă. Pe plită e o bucată mare de marmeladă, iar după ușă o furcă de tors ori o jucărie, o căruță miniaturală cu tot cu oiște, din lemn colorat. Ticăiturile ceasului de masă, pe care îl descopăr pe-o poliță aproape de tavan, sunt mici ofuri vizibile, care zboară ca funigeii prin cameră. Caut, dar fără succes. Ața de tăiat mămăliga e prinsă de-un cui, sub periera doldora de papiote și alte nimicuri. Între pernele mari de la căpătâiul patului găsesc o biblie veche, „biblia adventiștilor”, îmi spun. La fereastră sunt agățate câteva mănunchiuri de plante. Dau la o parte perdeluța și stârnesc miresmele florilor uscate. Pe când inhalez captivat parfum de mâna-Maicii-Domnului visul se sfârșește. Imediat după trezire mi-l aduc aminte. Întreg-întreguț. Și cred că știu care-i e inspirațiunea.
Matinală și grijulie, soția se trezise tiptil și trăsese o fugă la prăvălie, de unde cumpărase două franzele. Le scosese din pungi (insistă să păstrăm pâinea învelită în ștergare de cârpă, și nu în pungi de plastic), dar, din cine știe ce motiv, le așezase (și le uitase) în camera noastră, pe comodă, la un pas de nasul meu adormit. Două pâini albe, calde, binemirositoare.
Blogul lui Alexe 