Arhive pe etichete: casa

Fericire

Discuții

Înaltă, zveltă, colorată în mov pastelat, o casă de pe-un colț de străzi din apropierea Liceului Pedagogic îmi atrage atenția. Se sprijină pe un soclu frust de gresie calcaroasă, ancadramentele ferestrelor îi sunt ciobite, ușa din lemn de stejar crăpată, iar varul fațadei poartă urmele unor mingi șutate cu sete. Nu-i deloc tânără, dar e o casă veselă. Mov cu acoperiș de țiglă? Parcă-mi șoptește: „When I am an old woman I shall wear purple/ With a red hat which doesn’t go, and doesn’t suit me.” Decid să-i fac niște poze. O duduie  mă vede probabil din spatele perdeluțelor etajului și iese în balcon. Scoate telefonul mobil și mă fotografiază, imitându-mi mișcările, stânga-dreapta și-nainte-napoi, pe care le fac pentru a găsi unghiul cel bun. Mă opresc, se oprește ca la comandă. O salut, mă salută firesc. Îi dau înainte cu cadrele, face la fel, dead serious. „Frumoasă casă”, îi spun când sunt gata. „Frumoasă casă”, îmi răspunde, continuând să mă privească pe ecranul aparatului. Și aproape imediat: „Suntem foarte fericiți în ea”.

Căsuța

Discuții

Meșterul care ne-a ridicat anul trecut o căbănuță în grădină ne face o vizită neanunțată. Vrea să vadă cum a rezistat construcția din lemn răutăților iernii. Pipăie, ciocănește, împinge, calcă apăsat, pune bolobocul, mângâie. La sfârșit sculptează o cruce pe-o grindă (pentru a ține departe duhurile rele) și răsuflă adânc. Își aprinde o țigară, îmi cere un scaun, se așază în pridvor: „Poți urca la bord, corăbioara asta va rezista ani buni”.

Știind că lemnul se deformează din cauza variațiilor de umiditate („lemnul lucrează”, zice el), dar, mai ales, că unele lucruri puteau fi făcute altfel (mai bine!?), i-a fost nițel teamă de cum va găsi cabana, și câteva zile și-a tot făcut curaj să vină. Mă încântă preocuparea lui și mă întreb dacă nu e vorba de aceeași tărie de care au nevoie scriitorii ca să-și citească paginile scrise cu o seară înainte.

Soția îi face mâncarea lui favorită (salată cu pui și crutoane), noi bem o cafea neagră. Camera înaltă, fereastra cu patru ochiuri, acoperișul ascuțit, prispa lată, gardul cu broderie simplă au intrat deja, cu bucurie și speranță, în viețile noastre.