Arhive pe etichete: cioara

Cioara

Discuții

O cioară mare o șterge săgeată de pe cotețele unui vecin, ducând în cioc un ou. În jurul ei zboară nevrotic un porumbel. După o vreme, porumbelul, alb cu aripi negre, revine pe acoperişul hulubăriei și se așează lângă consoartă. Face tumbe (trebuie să fie un jucător) și grungurește tare, încercând s-o consoleze.

Peste câteva zile, în frunzișul nemișcat al caisului de pe hotar, văd penajul smolit al unui corvid la pândă. Ce era să fac dacă nu să intervin?

Stai, măi porcane, că te căptușește el, Ionel, acuș!

Culeg un bulgăre de pământ și-l lansez, cu boltă, către cioară, nu ca să-i fac de petrecanie, ci ca s-o sperii serios. Fatalitate! În drumul lui printre ramuri bulgărele se sparge în bucăți, iar o schijă măricică îi pică păsării în cap și-o face knockout pe tablele cotinețelor. Însă doar pentru câteva clipe. Își vine în fire, se scutură și-și ia zborul. Înainte de-a dispărea, figurina de cărbune face, croncănind, un rotocol strâns în jurul coroanei mesteacănului sub care mi-am întins hamacul. Aș paria că și-a dat seama că eu i-am stricat cina.

Hoaţă

Discuții

O cioară a găsit pe undeva o nucă şi are un plan ca s-ajungă la miezul ei moale şi gustos: o lansează din cioc ca pe-o ghiulea, de la patru-cinci metri înălţime, pe cimentul din faţa bibliotecii. O dată, de două ori, de trei ori… E-o nucă tare, însă cioara e nu doar isteaţă, ci şi tenace. Din spatele ferestrei îi ţin socoteala încercărilor, aşteptând de fiecare dată desfacerea în bucăţi.

La un moment dat, o mâţă cu chef de joacă ţâşneşte de nu-ştiu-unde, apucă nuca buclucaşă şi o zbugheşte cu ea sub un Fiat 500. Cioara croncăne perplexă şi zboară în linii frânte. Deschid geamul, îi arunc o bucată de pâine, o culege şi se face nevăzută. Pisica revine agale în scenă, fără nucă. O recunosc. Îşi face veacul prin zonă, e mică şi frumuşică, are blana neagră, doar lăbuţele îi sunt albe, ca şi cum ar purta nişte şoşoni foarte şic. „Hoţoaico”, îi strig tare, însă nu se sinchiseşte.