Arhive pe etichete: craniu

Florinel își scrie numele

Discuții

A-ți scrie numele, deseori a-l scrijeli, pe diferite obiecte. Pe bănci, copaci, ascensoare, uși, dar în special pe obiecte însemnate, menite să atragă atenția și să reziste în veac. E destul teribilism în chestia asta, dar e mai mult de-atât, e setea de-a mărturisi lumii o bucurie, e pofta de-a păstra o clipă fericită. Ambele, desigur, denaturate. „Eu am ajuns aici, iar voi (și nepoții voștri) trebuie să știți asta”, par a spune unii concetățeni cu carioci și bricege în rucsac.

De-a lungul anilor, am văzut eu însumi o mulțime de locuri pângărite de semne și înscrisuri, îmi aduc aminte de pildă de stranele Bisericii Negre, de Crucea Eroilor de pe muntele Caraiman, de pereții interiori și exteriori ai mănăstirilor bucovinene, de grinzile străvechi ale turnului cu ceas din Sighișoara, de stalactitele și stalagmitele din Peștera Ialomiței, de bompresul navei școală „Mircea”, ba și de toaca din clopotnița satului natal. Acum câțiva ani, după ce am citit că un turist și-a zgâriat numele pe una dintre „mărgelele” Coloanei Infinitului din Târgu-Jiu am crezut că s-a atins limita. În „Jurnalul” Marthei Bibescu descopăr însă un loc dincolo de orice limită: craniul lui Mihai Viteazul. Acum e înhumat, dar la începutul secolului trecut încă putea fi văzut la Mănăstirea Dealu. În 1915, paznicul relicvariului din așezământul religios de lângă Târgoviște își vărsa năduful în fața prințesei, venită să vadă ilustrele oseminte: „Am făcut asta [închiderea capului într-o raclă, n.m.] ca să-l apărăm, pentru că vizitatorii își scriau numele pe craniu cu creioane chimice care nu se mai șterg”.