Arhive pe etichete: Cumpărături

La cumpărături

Standard

Tinerii care se pregătesc pentru petrecerea de Revelion merg la cumpărături în gaşcă. Am întâlnit un astfel de grup în frenezia sărbătorească a „hypermarket”-ului Real: şase indivizi veseli, cam în jurul vârstei de 20 de ani. Rolurile sunt destul de bine definite: unul, înalt şi cu prognatism, silabiseşte produsele de cumpărat de pe ecranul mobilului său, alţi trei descifrează etichetele produselor extrase de pe etajere, iar coşul este împins alene, fără permutări, de un imberb rotunjor. Un alt membru al grupului, deloc interesat de cumpărături, vagabondează în aglomeraţie şi face doar vizite fulgurante prietenilor. Priveşte neutru îmbulzeala de alimente din ghiocul căruţului (salam, caşcaval, măsline, margarină, pungi de seminţe, bidoane de bere, franzele şi multe altele), după care dispare pe uliţele magazinului.

Fiecare produs susceptibil a fi cumpărat este pipăit, mirosit, analizat, judecat. Deciziile se iau democratic. Aproape tot ceea ce fac junii este însoţit de un semn către noi, cei din jur. O ocheadă, o inflexiune a vocii, o vorbă, un gest ne fac cumva părtaşi la alegerile lor, la glumele lor, la relaţiile lor, la viaţa lor în fond. Lumea e, desigur, o scenă, ei sunt actorii, iar noi suntem publicul. Sunt îmbrăcaţi la fel: blugi, tricouri sau bluzoane cu imprimeuri şi geci negre, până în talie. Pe tricoul unuia citesc o butadă întru totul liniştitoare: „Dacă dragoste nu e, facem noi!”. Cel mai adesea se apelează cu formula „moşule”, dar aud şi englezescul „man” şi agrestul „boule”.

Lista electronică a junelui cu prognatism este, se pare, orientativă, fiindcă se ceartă îndelung  dacă să ia kaiser sau tobă de casă. Se decid pentru kaiser. Unul, vădit nemulţumit, dar bun strateg, cum se va vedea, ia pe furiş bucata tocmai aruncată în căruţ, şi o înlocuieşte cu rurala tobă. Apoi, lansează un surprinzător croşeu în deltoidul stâng al amicului care ghidonează coşul. Urmează o scurtă urmărire zigzagată printre rafturile de băuturi. Rafturile rezistă. Lucrurile revin la normal şi un fes este recuperat, cu oarece greutate, de deasupra sticlelor de „Biborţeni Forte”. La un moment dat, tânărul înalt se consultă telefonic cu cineva. O persoană de sex feminin. Un blond foarte agitat se întinde spre urechea cu telefon a amicului şi solicită tare: „Şi nu uita să-ţi dai jos mustaţa!”. Tot grupul se amuză cu sughiţuri. Când îi văd ultima oară, pagoda cumpărăturilor tinerilor se înălţase grozav de bine: cartofi, banane, struguri, pahare de plastic, şerveţele de hârtie, caserole cu mici şi ciocănele de pui, fructe de mare, şampanie şi, din nou, seminţe şi bere.

Maritimo

Standard

S-a deschis „mall”-ul Maritimo. Un orăşel comercial, la marginea de nord a Constanţei, închis între ziduri şi acoperişuri albe, doldora de cofetării, cafenele, restaurante, dar în special de magazine: îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice şi parfumuri, bijuterii, animale de companie, electronice, vinuri şi spirtoase etc. Ca să nu pomenesc şi „hypermarket”-ul din incintă.

Însă Maritimo este şi parc şi spaţiu pentru expoziţii, concerte şi alte evenimente mai mult sau mai puţin artistice. E o grădină protejată de intemperii, cu alei largi, şerpuitoare, pavate cu gresie deschisă la culoare, copaci artificiali, bănci pentru relaş, havuzuri, ronduri şi pete florale nu lipsite de gust şi imaginaţie. Curată, caldă, luminoasă, aerisită. Cu jandarmi binevoitori şi femei de serviciu prompte. Toate astea sunt, în primul rând, instrumente de marketing. La fel este muzica ce răsună tonic din boxele invizibile. Ştiţi, bineînţeles, povestea cu vacile care dau mai mult lapte dacă Beethoven sau Chopin se aud, surdinat, în grajd. Poate e adevărată, poate nu, cert e că specialiştii în vânzări cred în ea şi o aplică, cu modificări ale melopeelor şi aici. Pe scurt, „mall”-ul este o „găselniţă” negustorească, desigur occidentală, o modernă cetate a consumului, în care patronii joacă majoritatea cărţilor pe miza „mulsului” vizitatorilor de bani.

Am văzut Maritimo într-o dimineaţă obişnuită – liniştit şi aproape pustiu – şi în după-amiaza zilei naţionale, plin ochi de oameni de toate vârstele şi, datorită unei scenete dansante cu un  Moş Crăciun graseiat şi câteva „crăciuniţe” voluptoase, zgomotos şi dezlănţuit ca o navă spaţială în vrie. Lăsând la o parte chichirezul unor „instalaţii” precum aceasta cu Moş Crăciun, dinspre vizitatori, prospeţimea aerului, limpezimea, curăţenia, „mezanplasul” „mall”-ului compun ceea ce înseamnă normalitatea „shopping”-ului. M-am mirat să constat, la aproape toţi cei pe care i-am chestionat cordial, dar fără frivolitate, fie ei prieteni, colegi, ori simple cunoştinţe care au vizitat Maritimo, că această normalitate e percepută ca ceva formidabil. Oare de ce?

Răspunsul meu este că, în mod trist, în Constanţa ne lipseşte, pentru o bună comparaţie, firescul spaţial al cumpărăturilor. Nu avem locuri de normalitate a cumpărăturilor, mai exact, avem puncte, dar nu şi zone de normalitate, spaţii cu un contur mai larg, artere comerciale în genul frumoaselor străzi Republicii din Braşov şi Nicolae Bălcescu din Sibiu. Din ce ne spun bunicii şi ne arată cărţile poştale vechi, bulevardul Carol de altădată, Tomis-ul de azi, între Hotel Grand şi Piaţa Ovidiu, cu firmele colorate ale prăvăliilor şi copertinele vârstate, întinse până la marginea trotuarului pentru a proteja deopotrivă mărfuri şi clienţi, era un astfel loc de firesc al târguielilor. Dar azi?

Teoretic ar fi zona pietonală a străzii Ştefan cel Mare. Dar, plină de praf, noroi sau gheaţă (în funcţie de situaţia atmosferică), bântuită de grupuri canine în plin fuleu sau în toropeală vecină cu descompunerea, de pungaşi talentaţi, cerşetori de ambe sexe şi insistenţi vânzători de telefoane mobile la preţ de chilipir, numai potrivită cumpărăturilor nu e. Iar asta nu e tot. Pe Ştefan cel Mare îţi aţin calea tineri înfipţi şi vizionari care văd în tine, sau în copilul tău, o viitoare stea a „modeling”-ului, aşa că îţi aranjează rapid, contra unei taxe modice, o şedinţă foto. Înfundate de chiştoace şi pucioase greu de identificat, ţâşnitorile par să fie eprubete ale unor experimente chimice stradale deosebit de interesante. Sub pavajul ondulat al străzii, sau surpat de-a dreptul, ghiceşti, în timp ce-ţi priveşti pantofii stâlciaţi, o intensă activitate telurică. La răstimpuri, puşti impetuoşi se pripesc în jurul unei mingi de fotbal şi te prind, fără să vrei, în miuţa şi în visul lor de a deveni Hagi sau Bănel Nicoliţă.