[Căci am această manie] – Gustave Flaubert

Căci am această manie de a construi pe dată cărți, pornind de la chipurile pe care le întâlnesc. O invincibilă curiozitate mă face să mă întreb, fără voia mea, ce viață duce trecătorul pe care-l întâlnesc în drumul meu. Aș vrea să-i știu meseria, țara, numele, ce îl preocupă în acel moment, ce regretă, ce nădăjduiește, iubirile-i uitate, visurile de-acum, totul, până și tivul jiletcilor de flanelă pe care le poartă sau expresia pe care o are după ce ia un purgativ. Iar dacă e vorba de o femeie (de vârstă mijlocie, mai ales), atunci această curiozitate devine arzătoare. Cât am vrea s-o vedem pe dată goală, recunoașteți și dumneavoastră, dar goală până la a-i vedea și inima! Cauți să știi de unde vine, unde se duce, de ce se află aici și nu în altă parte! Plimbându-ți privirea pe trupul ei, îți închipui că are tot felul de aventuri. Presupui că iubește. Te gândești la camera ei, la nenumărate lucruri încă, și poate și la papucii cu care se încalță când coboară din pat.

(Din volumul „Jurnale de călătorie”, traducere de Mioara și Pan Izverna)

Curiozitate

Un tânăr cu un foarte şic basc albastru intră într-o dimineaţă în biroul meu. Fără zgomot, dar şi fără sfială. Mă salută din cap şi îmi face semn să-mi văd de treabă, să nu-l bag în seamă: se descurcă singur. Probabil îşi imaginează că departamentul în care lucrez e secţie de împrumut. Nu e aşa, însă mă gândesc că pot să-i fac o vreme jocul.

Parcurge preocupat, cu capul aplecat mult spre stânga şi umărul ridicat în întâmpinare, ca-n Supliciul lui Brâncuşi, cotoarele cărţilor din cele câteva dulapuri. Îmi intră în suflet când îl văd că apasă pe rând, uşor şi ritmic, precum clapele unui pian, frumoasele volume din seria Great Books of the Western World, care umplu două poliţe. La un moment dat, tânărul se întoarce către mine, vizibil derutat: „Cărţi de Becali şi Copos nu aveţi?”. Ahhh…