Strălucirea

Fac pârtie prin troianul de zăpadă din faţa casei. Un ţigan tânăr, echipat într-un costum de schi albastru-electric, bocanci insulated şi ochelari întunecaţi, mă vede asudând şi insistă să-mi dea o mână de ajutor. Am o singură lopată, aşa că în timp ce el icneşte, eu stau pe tuşă: îmi trag sufletul într-un scaun pliant înfipt în zăpadă, cam ca Dave Gahan în videoclipul lui „Enjoy the silence”.

Aflu că îl cheamă Ţăndărică, însă nu crede că îi vine de la celebrul toboşar al Phoenix-ului, ştie cine e şi îi place, dar niciodată nu s-a vorbit despre el în familie. Mi-e nu doar simpatic, ci şi puţintel cunoscut, i-am mai auzit vocea, i-am mai văzut privirea (şi-a aşezat ochelarii pe creştetul micului om de zăpadă făcut de băiatul meu în apropiere), unde?, când?, habar n-am.

După o vreme îl opresc şi îi mulţumesc. „Nu mai ai mult şi poţi scoate maşina”, îmi spune vesel. Surâsul e în ton cu faţa aprinsă: toţi dinţii îi strălucesc îmbrăcaţi în aur. Şovăi o clipă, apoi îl întreb dacă nu cumva a fost la cabinetul soţiei. A fost, acum câţiva ani, nu-mi dă şi nu cer mai multe amănunte, îmi aduc aminte foarte bine acum. Venise într-o seară de vară cu câteva lanţuri groase din aur şi două fălci cu dinţi frumoşi şi sănătoşi (după spusa soţiei). Voia dinţi „iluminaţi”. Soţia l-a refuzat categoric, se vede însă treaba că un alt medic i-a făcut hatârul lucitor.

Cum cad dinţii?

Acum mulţi ani, pe când era la început de carieră, soţia îmi mărturisea deseori uimirea faţă de împrejurările în care pacienţii ei rămâneau fără dinţi. Pe-atunci lucra într-un cabinet mic, situat la parterul unui bloc urât din Agigea, utilat după standardele anilor 1970, cu o fereastră deşelată şi-o sală de aşteptare cât o debara. Pe pereţii cabinetului fuseseră pictate două măsele binedispuse şi cercul amicilor lor: pasta de dinţi „Cristal”, un măr, un morcov, o bucată de brânză aşezată pe o farfurie. O vizitam aproape zilnic, îi făceam fundiţe din tifon, pe care le folosea (după sterilizare) la extracţii, îi ţineam de vorbă pacienţii impacienţi, iar iarna îi aprindeam focul în soba de teracotă.

Pentru că lucrurile se anunţau promiţătoare, am luat decizia să înregistrez ce şi cum despre pierderea dinţilor semenilor noştri. Trebuie să spun că, la scurtă vreme, soţia a încetat să se mai mire de ceva legat de pacienţi (cel puţin de faţă cu mine), aşa că a trebuit să o trag de limbă în fiecare seară.

Conform notiţelor mele, cei mai mulţi dinţi s-au frânt în lupta cu covrigii crocanţi şi coltucele tari de pâine. Urmează sâmburii: de prune, scăpaţi în magiun, de caise, uitaţi în gem, de vişine, plutitori în vişinată, de măsline, aflaţi în măsline. Tot aici adaug şi cojile de migdale ajunse din neatenţie într-o baclava îmbietoare. Dacă desfaci cu gura sticlele de bere probabil că nu te miri că dantura ta o păţeşte (am consemnat două astfel de cazuri). La fel dacă crănţăni dropsuri (trei situaţii, aceeași persoană). Dar nu te aştepţi la lucruri grave atunci când mănânci colivă. Să fim însă vigilenţi: zaharicalele folosite de obicei la ornarea colivei pot sparge molari şi premolari.

Aparte e întâmplarea în urma căreia o fată a rămas fără incisivii centrali de pe falca de sus. Dorind să-i facă o declaraţie teribilă, iubitul ei a îngenuncheat teatral şi i-a imobilizat picioarele. Emoţionată, tânăra s-a dezechilibrat şi a căzut cu faţa în nisip (cuplul se afla pe plaja Modern). Dinţii s-au desprins, el i-a cules şi i-a păstrat într-o cutie de chibrituri, iar soţia mea i-a replantat cu succes la locul lor. Cei doi s-au căsătorit şi îşi aduc acum copiii la cabinet. All’s Well That Ends Well! Ar mai fi: o cădere pe gheaţa patinoarului (cauzată de o împingere haínă) şi alta de pe bicicletă (la prima lecţie), o manevră nefericită cu tacul la masa de biliard (în aburi de alcool), câţiva pumni încasaţi într-o încăierare la nuntă, o vâslă scăpată de sub control în barcă, la pescuit. Nu uit un retevei sărit în buza unui copil, privitor la spartul lemnelor şi o umbrelă împinsă brutal spre obraz de o pală de vânt.

Cea mai recentă relatare e suprarealistă. Un bărbat robust, care zugrăvea faţada unui bloc, a căzut de pe schelă, de la înălţimea etajului trei (10-12 metri!!). Omul s-a ridicat de jos şi s-a pipăit. Totul era întreg şi la locul lui, cu o singură, mică, excepţie: un dinte, pierduse un dinte.