Arhive pe etichete: Emil Cioran

Râsul lui Cioran

Standard

Criticul literar Ioan Buduca spune la o emisiune televizată că spre sfârşitul vieţii Emil Cioran şi-a rupt toate fotografiile în care apărea râzând, pentru ca lumea să rămână cu imaginea acelui Cioran, depresiv, chinuit, dezabuzat, din cărţile sale. Totuşi, ceva fotografii care să dea seamă de veselia lui Cioran vor fi rămas în albumele prietenilor lui. În plus, mărturisirile celor care l-au cunoscut personal şi câteva interviuri din care transpare jovialitatea filosofului.

În ceea ce mă priveşte, îmi aduc bine aminte convorbirea pe care a purtat-o cu Gabriel Liiceanu, la începutul anilor 1990, înregistrată pentru filmul „Exerciţiu de admiraţie”, în care una dintre revelaţiile delicioase e chiar râsul cioranian, un râs niţel pufnit, proaspăt şi luminos, în clocote scurte care-i curentau tot trupul.