Arhive pe etichete: film

Sculpturi

Standard

Mulţumită adolescenţilor inimoşi din Asociaţia Elevilor Constănţeni, văd la cinema Cityplex documentarul BBC „Primul computer din lume”, care-l leagă pe Arhimede de incredibilul mecanism de la Antikythera. Surprinzător şi supărător, proiecţia filmului e însoţită de nişte detunături dese. Se aud înfundat, se resimt însă zdravăn în duşumea şi în scaune.

Aflu la ieşire că lipită de cinematograf e-o sală de culturism, iar zgomotele sunt făcute de prăvălirea halterelor grele pe podea. „Problema e veche”, îmi spune un casier tânăr, „şi a fost discutată de patroni, dar… nimic. Ar fi, se pare, o soluţie: să folosească greutăţi speciale, din material plastic. Dar culturiştii noştri vor numai discuri din metal, mai bune, zic ei, pentru sculptarea muşchilor.” „Da’ ce sculptuuuri…!”, intervine tărăgănat o plasatoare bucălată. „De zece ani buşesc fiarele alea şi niciun campion!”

Revedere

Standard

În săptămâna luminată, revăd, a câta oară?, filmul lui Franco Zeffirelli „Iisus din Nazaret”. Trei după-amieze (joi, vineri, sâmbătă), patru episoade, aceeaşi încântare. Îmi aduc aminte de prima vizionare a celebrei drame biblice: pe vremea liceului, într-o seară lungă de iarnă, cu ger şi multă zăpadă, a începutului de an 1987.

Bineînţeles la video şi bineînţeles în traducerea sfredelitoare a Irinei Margareta Nistor. În camera neîncăpătoare a unui prieten consătean, alături de mulţi tineri, dar şi de doi-trei moşnegi, şase ore şi mai bine, aşezat pe o pernă tare, cu spatele la soba fierbinte de teracotă, cu o pauză mare, de vreo două ore (în buna tradiţie a vremurilor, curentul era oprit în sat între şase şi opt), pauză în care, la lumina lămpii cu gaz, am jucat cărţi pe câţiva leuţi şi am mâncat lipii, coapte pe plită de mama gazdei. Ţin minte şi că, din sumedenia de actori care joacă în filmul celui poreclit Shakespirelli, am fost extrem de bucuros, pe atunci, să recunosc unul. De fapt o actriţă: Claudia Cardinale.