Efectele secetei asupra cununiței

N-a mai căzut o ploaie sănătoasă în oraș de luni de zile. Numai două-trei bure care nici n-au umezit bine străzile și-abia au făcut să se smiorcăie streșinile. Grădina mea suferă din plin din pricina uscăciunii. Nu doar gazonul, peticit cu bătături prăfuite (admit falimentul obiceiului meu de a nu-l adăpa până în iunie), dar și arbuștii, jumătate din ciorchinii liliacului s-au ofilit înainte de-a înmiresma, iar buchețelele de floarea-miresei, care în anii trecuți erau mari cât pămătuful de pudră al unei contese bătrâne, nu depășesc acum dimensiunea paralei de 10 bani. Chiar şi așa firăvioare, rămân frumoase şi îmbie albinele ca întotdeauna.

Mirosuri

Tund pajiştea grădinii într-o atmosferă încărcată de mirosuri tari şi foarte diferite: la mică distanţă unul de altul, liliacul alb, mărul pitic, tufişul de floarea-miresei şi cel de măturică-verde au înflorit din abundenţă. După ce termin, leg hamacul de mesteceni, deschid o bere şi mă întind recunoscător cu faţa spre fulgerările amurgului. Dar recunoştinţa dispare după numai câteva minute, miasma măturii-verzi din apropiere îmi provoacă dureri de cap şi sfârşeşte prin a mă alunga.

Albinele şi bondarii au altă părere. Judecând după numărul lor, adoră florile mici şi galbene ale măturicii, dar nu se dau în vânt după ciorchinii mari ai liliacului sau după buchetele imaculate ale cununiţei.

Floarea-miresei

Hoinărim pe aleile staţiunii Eforie Nord. Soţia rămâne în urmă, cu nasul în coama unui arbust. Revine cu pas molcom şi c-o floricică după ureche, iar figura ei zâmbitoare îmi aminteşte o întâmplare veche.

Era primăvară, ne ştiam doar de câteva săptămâni şi ne plimbam niţel stingheri (cel puţin eu) pe strada Traian, străjuită pe-atunci, pe ambele părţi, de copaci umbroşi. În faţa noastră, un castan înflorit îşi coborâse o creangă groasă, ca o mână robustă oferind ajutorul. M-am ridicat pe vârfuri şi am rupt un ciorchine alb, brad liliputan gătit de Crăciun. L-a adulmecat rezervată. „Ştii ce, grasul ăsta miroase cam tare. Aş prefera o crenguţă de colo.” Şi mi-a arătat o tufă înfoiată, cu crengi subţiri şi lungi, arcuite până la pământ, încărcate de bucheţele albe: floarea-miresei. N-am stat mult pe gânduri.