Un fotoreporter constănţean vine la bibliotecă pentru a poza primul număr al ziarului la care lucrează, număr apărut hăt, acum 70 de ani. Cum exemplarul respectiv a fost scanat de colegele mele, îi ofer de îndată versiunea electronică. Refuză politicos, vrea să vadă hârtia îngălbenită, colţurile îndoite sau rupte, degradeurile tiparului.
Mă conformez: scotocesc rafturile depozitului şi îi aduc pe pupitru mapa cu colecţia lunii septembrie ’44 a publicaţiei în chestiune. Răsfoieşte niţel, se uită în jur, evaluând ţesătura de lumini şi umbre din birou şi aşază legătura de ziare într-un colţ, departe de ferestre, de-a dreptul pe mochetă. Apoi se face comod pe un scaun, îmi vorbeşte despre „viaţa cu Nikon-ul de gât” şi despre câteva dintre cele mai reuşite poze şi expoziţii ale sale, se arată interesat de bibliotecă şi de munca mea. Îmi devine şi mai simpatic când mărturiseşte că citeşte periodic „Peripeţiile bravului soldat Švejk”. Brusc se întoarce spre ziarul neglijat pe podea şi ia la foc automat 15-20 de cadre, în timp ce citeşte din pagină: „Muncitori, ţărani, intelectuali, femei şi tineri! Ne adresăm vouă, fără deosebire de clase sociale, credinţă sau rasă… şi vă cerem să desăvârşiţi opera atât de curagios începută”.
Deduc că pentru el discuţia noastră lunguţă n-a fost vorbărie pentru pierdut vremea, ci a avut un sens, a fost o tatonare, o intrare în cadenţa „scenei”, necesară pentru o bună fotografie. Îl întreb dacă am dreptate. Îmi răspunde că nu e asta, că poate fotografia orice fără vreo pregătire prealabilă, dar că nu a vrut să fotografieze supărat. S-a întâmplat să ajungă la bibliotecă cu un gând nesuferit în cap de care s-a eliberat încet, vorbind şi ascultând.