Arhive pe etichete: furt

Nănașul

Discuții

Un păianjen și-a întins firul de mătase pe-o distanță de mai bine cinci metri în grădina noastră, între streașina căsuței de lemn și o ramură a bradului alb. Cum? El știe, nu m-aș mira să fi-ncălecat temerar o pală de vânt, una dintre cele care ne-au zburat pălăriile la începutul lunii. La capătul dinspre copac și-a țesut o pânză mare, deasă, robustă. Nu m-am supărat deloc și-am ținut departe de el soția-mi suferindă de arahnofobie și degrabă vărsătoare de zeamă de Killtox pe orice păianjen prins pe radar. Câteva zile am trecut cu băgare de seamă pe sub capcana lui lipicioasă și i-am înregistrat prăzile: muște de mai multe culori și mărimi, inclusiv muște-macara cu picioarele lor lungi, o libelulă cu corpul pal-gălbui, o lăcustă, albine (vai!), niște gândaci lucioși, câteva ploșnițe verzi (bravo, arahnidă!!), gândaci soldați, fluturi, chiar un tăune mic. Unii ghinioniști erau boțiți și înfofoliți, „încuiați ca-ntr-un coșciug”, alții… Dar să lăsăm asta. O dată l-am zărit și pe el, stăpânul atmosferei dintre coroanele copacilor, ascuns într-un smoc des de ace tari, atent la vibrațiile gutelor sale fine. Azi după-amiază însă, când a ieșit soarele, l-a lovit nenorocirea. O pasăre mică, dar foarte isteață, cu spatele gri și gușa portocalie, un măcăleandru probabil, a sesizat ocazia. Din câteva zboruri i-a furat prăzile cele mai mari și i-a zdrențuit prețioasa țesătură. Nașul și-a găsit nănașul.

Cioara

Discuții

O cioară mare o șterge săgeată de pe cotețele unui vecin, ducând în cioc un ou. În jurul ei zboară nevrotic un porumbel. După o vreme, porumbelul, alb cu aripi negre, revine pe acoperişul hulubăriei și se așează lângă consoartă. Face tumbe (trebuie să fie un jucător) și grungurește tare, încercând s-o consoleze.

Peste câteva zile, în frunzișul nemișcat al caisului de pe hotar, văd penajul smolit al unui corvid la pândă. Ce era să fac dacă nu să intervin?

Stai, măi porcane, că te căptușește el, Ionel, acuș!

Culeg un bulgăre de pământ și-l lansez, cu boltă, către cioară, nu ca să-i fac de petrecanie, ci ca s-o sperii serios. Fatalitate! În drumul lui printre ramuri bulgărele se sparge în bucăți, iar o schijă măricică îi pică păsării în cap și-o face knockout pe tablele cotinețelor. Însă doar pentru câteva clipe. Își vine în fire, se scutură și-și ia zborul. Înainte de-a dispărea, figurina de cărbune face, croncănind, un rotocol strâns în jurul coroanei mesteacănului sub care mi-am întins hamacul. Aș paria că și-a dat seama că eu i-am stricat cina.