Arhive pe etichete: investigație

Detectiv

Discuții

Într-o dimineață, am descoperit pe fațada casei o amprentă cu cerneală albastră. Cum urma, aproape sigur a degetului mare, era lângă cutia poștală, aveam deja doi suspecți. (Nu c-aș fi vrut să apuc vinovatul de guler și să mă rățoiesc la el: „Ia ascultă, mă musiu!”, nici pomeneală, dar eram ispitit să-l descopăr, scama sinilie mă provoca să-i aflu povestea.) Primul suspect era desigur poștărița, al doilea un vecin bonom care ne vâră în cutie, de ani buni, în fiecare vineri, broșura tv a ziarului Libertatea. Mare consumator de știri scrise și bun rezolvator de rebusuri, vecinul nostru cumpără mai multe ziare și reviste, pe care nu le păstrează, după ce le citește le împarte amicilor din vecinătate. Soacra mea, care iubea filmul și actorii români, a vrut un ghid tv, iar nea Nelu se învoise generos. Chiar dacă ea a plecat dintre noi acum trei ani, fascicula continuă să sosească.

O trebușoară foarte frumoasă, mi-am spus, amprenta e aici, iar o alta, soră cu ea, ar trebui să fie pe una din hârtiile ținute de împricinat/împricinată între degete, cu numai o secundă înainte ori după ce-a atins tencuiala albă. Elementar. Am recuperat corespondența recentă de prin casă și am răsfirat-o sub clopoțelul veiozei. Am studiat-o pe-ndelete c-o lupă puternică, pe care o folosim de obicei pentru a citi contraindicațiile din prospectele medicamentelor. Pe plicul cu factura de telefon am remarcat o mică fofează imprimată ca timbru sec, iar pe înștiințarea trimisă de firma Enel urmele uscate și fără miros ale câtorva picături (lacrimi!?). Nu era ceea ce așteptam, dar nimic nu trebuie trecut cu vederea într-o anchetă, așa că am încercuit „indiciile” cu pastă roșie și le-am notat într-un vocabular, imediat după rețeta de slăbit Balerina. Din nefericire, anvelopa facturii de apă lipsea și nimeni din casă nu și-a adus aminte de ea.

Am sorbit din cana de cafea și am trecut la partea a doua a investigației: Libertatea de weekend. „Pune-ți și mănuși, să nu contaminezi probele”, mi-a strigat nevastă-mea, dar nu mi-am domolit căutarea ageră. Am extras câteva firimituri maro-gălbui, de cozonac, am observat insule mici și vag-unsuroase pe albitura paginilor, am verificat pe sărite cele două careuri, completate cu litere grăbite,  am analizat melancolic o musculiță făcută afiș între paginile din mijloc. Am închis broșura ușor și am luat o pauză. „Cum e, Mister Spade, ai găsit șoimul?” m-a întrebat soția, iar eu am răspuns cu preocupare calmă: „Am eliminat câteva piste”.

Peste câteva zile, pe zidul casei, sub urma cunoscută, acum foarte palidă, a apărut alta. Intens albastră, cu un ancadrament pătrat, în interiorul căruia se putea vedea o broscuță pregătită să țopăie: tușa unei ștampiluțe de copil.