Arhive pe etichete: mare

Tema de vacanță

Discuție

Prima vacanță ca student a fiului meu și prima temă de vacanță. Nu probleme de fizica atomului, nu integrale euleriene, nici calculul rotației factorilor de producție sau obiceiul ploconului la români, ci fotografia de peisaj cu compoziție minimalistă, clic-clic, de făcut câteva. Își agață aparatul de gât și iese la „vânătoare”, mai întâi pe miriștea de la marginea cartierului (renunță repede, fiindcă, zice el, „e semănată cu scutece și pungi”), apoi la plaja Trei papuci și în cele din urmă în valea de sub Muzeul Marinei și Liceul Traian. „Prada” e bogată, însă calitatea nu-l satisface. Mă bate nițel la cap, iar a treia zi ne îmbarcăm pentru capul Tuzla.

Parcăm la capătul de miazăzi al stațiunii Eforie Sud, lângă vila Almar-Claudian, spectaculoasă încă și ruinată. O luăm spre farul centenar, eu ținând drumul de pământ de pe buza falezei înalte, el abătându-se, când intrând adânc în grâul răsărit, când coborând pe plaja îngustă. Se lungește pe burtă la marginea micului port de pescari, se lipește de malul vertical, dezvelit de-o surpătură recentă, se suie pe cazematele înghițite pe jumătate de nisip și valuri, traversează o șatră al cărei singur ocupant vizibil e un cal sur, pășește cu grijă pe scândurile unei platforme ce trebuie să fi făcut cândva bucuria unor serbări ale mării. Un pescar ce-și deretică barca îi pozează pentru câteva cadre. Câțiva câini îl latră ezitant și-l urmăresc o vreme. Vrând să se apropie de niște rațe negre, se afundă până aproape de genunchi în covorul de alge, ascuns sub spărturi de scoici. Farul e la o aruncătură de băț, însă lumina a scăzut foarte mult, aproape înecată în cerneala nopții. Ne întoarcem. Umăr lângă umăr, pe același drum cu urme adânci de tractoare, ce fusese proiectat cândva să devină bulevard de promenadă și să poarte numele fondatorului orașului.

– Mulțumit?

– Cât de cât.

Fulgi

Discuție

Din Vasile Alecsandri am ieșit în strada Mircea și dincolo de ea pe buza cu arbuști ciumpăviți a falezei. Vântul bătea ca apucat de streche, surprinzător însă valurile erau mici. Și nu se repezeau către țărm ca-n toate zilele, ci se săltau alandala cât vedeai cu ochii, ca și cum apa mării dădea în clocot. Luminate deodată de soare, crestele albe ale talazurilor mi-au părut fulgi de gâscă rămași pe cuvertura turcoaz după o formidabilă bătaie cu perne.

Chemare

Discuție

Un val se întinde neașteptat de mult și-mi inundă culcușul de plajă. Cearceaful, tenișii, rucsacul, pantalonii scurți și tricoul, prosoapele, sandvișurile – totul e murat. Nu scapă decât Să nu mă părăsești, tolănit pe spate, o citeam ținând-o în aer, ca pe-o umbreluță. La întoarcere valul aiurit îmi ia cu el pălăria și cana din plastic a termosului. Nu-l reclam la poliția plajei și, de altfel, recuperez fără probleme obiectele. Mut calabalâcul câțiva pași către interior, storc, scutur și întind la uscat, pe nisip. Arunc o privire mării: O chemare la joacă? Bine, vin acuș! Îmi iau avânt și fac o bombă în apa rece.

Țărmuri

Discuție

Șofezi spre serviciu. Tocmai ce-a ieșit soarele după o ploaie de-o zi și-o noapte. Lași un geam și inspiri aerul proaspăt. Ți se face o poftă nebună să dai ochii cu marea. Schimbi nițel traseul și aștepți răbdător într-un șir interminabil pe strada Decebal, e ora la care elevii mici ies de la școala din apropiere. Parchezi în fața Casei Căsătoriilor, călcând peste un covoraș de serpentine boțite și murate. O iei către „Trei papuci”, însoțit de un cățel dolofan, apărut de nicăieri.

Pășești atent pe muchia scândurilor cu care un inimos necunoscut a întărit astă-vară treptele tăiate în lutul falezei. Un copac de mierea-ursului s-a prăvălit peste potecă, nedumerit de obstacol câinele ezită, apoi dispare în tufișurile despuiate. Te oprești sub o salcie, ramurile ei lungi, cu mici polipi verzui seamănă cu tentaculele unei meduze gigantice.

Când ajungi pe nisipul ud simți suflul puternic al brizei. „Hei, ce fel de primire e asta?” strigi, și strigătul tău sperie pescărușii care se odihneau la soare. Îți desfaci insolent eșarfa și jubilezi. Nu-i picior de om pe plajă, doar departe spre nord vezi o siluetă nemișcată. Îți aduci aminte de toropeala plăcută de astă vară, de cearceafurile colorate, de pălăriile și ochelarii de soare, de termosurile de cafea, de avioanele de hârtie și zmeiele nărăvașe, de râsetele și sărutările furate. Știi că toate astea vor fi aici și în vara ce va veni. Și că vei fi și tu în câteva dintre diminețile ei.

Culegi câteva scoici, valurile îți înghit urmele pașilor cu îmbucături băloase, șuierătoare. Privești cum apa rece ți se scurge printre degete. Marea. Nu te mai înfiori la gândul că dincolo nu există țărm.