Arhive pe etichete: masina

Interjecții

Discuții

De când a venit primăvara, duminică de duminică, un vecin (pocăit) robotește zgomotos în ograda lui, ascunsă privirilor de-un gard înalt de cel puțin doi metri, construit din scânduri lipite una de alta. Curiozitatea crește stăruitor în mine, până-ntr-o seară când mă dă gata. Folosesc pretextul tăierii unei ramuri uscate ca să mă sui într-un mesteacăn și să mă uit peste gard. În mijlocul bătăturii zace o mașină de pe timpuri (anii ’60, poate chiar ’50), o Škoda, după cum pot citi pe capota motorului, în două culori, alb și verde-smarald, cu rotunjimi voluptoase, dar cu găvanele farurilor goale și atacată zdravăn de rugină. Uriașă, splendidă, suferindă. În jurul ei: aparate, piese, scule, fire, pete de ulei.

Deși bocănelile schilodesc atmosfera duminicală, consimț la bătaia de cap a vecinului. Desigur, fiindcă îmi place mașina pe care insistă s-o resusciteze. Dar, înainte de asta, fiindcă își însoțește efortul cu multe și variate interjecții: au!, uff!, aiii!, off!, aoleu!, eee! (cele mai folosite), îu!, iuhh! pfff, vai-vai-vai! Câteva lanseuri sună atât de bine în gura lui încât, așezat în hamacul întins în colțul unde se ating curțile noastre, le primesc cu deosebită încântare: hait!, ptiuu!, hopaaa!, haida-de!

Baie

Discuții

Spălătoria auto mică, placată cu faianţă vernil, în care ajung pentru prima dată, moţăie toropită de căldură. Se trezeşte însă repede şi tapajul începe. În timp ce clăbucul se scurge de pe caroserie, o fetişcană se apropie de mine şi mă întreabă: „Ce miros vreţi în interior?”. Înţeleg în cele din urmă că mi se oferă ocazia să aleg detergentul ce va fi folosit la curăţarea habitaclului. Gama aromelor e bogată şi neaşteptată: căpşuni, pădure de brazi, cafea, briză, paradis (!), lavandă, portocale, gumă de mestecat (!). Sunt ispitit de paradis, dar parcă n-aş vrea să-i simt încă mireasma. Aleg lavanda.

Baia e gata, părul roşu, lins-prelins al căluţului meu spaniol sclipeşte. Înăuntru miroase într-adevăr intens a levănţică, dar şi, cât mă duce nasul, a crini şi iasomie – buchet de flori de grădină.