Asistență la traversare

E ora prânzului. Ploaia a stat de ceva vreme și vântul călduț a urecheat norii posaci. Pe aleea dintre latura de vest a bibliotecii și gardul școlii „Dan Barbilian” o fetiță durdulie, pe cap cu-o bentiță formată din margarete de dantelă robotește cu metodă și cu grijă: culege un melc cu mâna dreaptă, îl ține în căușul palmei stângi și-l privește cum se retrage în ghiocul lui (poate chiar șoptindu-i ceva), îl ia din nou cu dreapta și îl așază în cositura din umbra bibliotecii. Apoi se întoarce la alt codobelc pornit încetișor pe macadamul ud. Mama copilului a înțeles că acțiunea e importantă și de durată, așa că a luat loc pe-o bordură, la capătul dinspre parc al aleii, și cotrobăie prin ghiozdanul de școală al fetei. Totuși, din când în când face o încercare și o cheamă cu voce potolită. „Nu încă, mai am melci de trecut strada” răspunde invariabil copilul, fără să-și întrerupă treaba.

Și la cine să mă gândesc, pe când las fereastra deschisă și mă întorc la birou, dacă nu la Dan Barbilian/Ion Barbu, care ne-a dăruit minunatul…

„Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vărgat
Şi ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng şi fă-te-ncoace,
Nu e bine să te-ascunzi
Sub pereţii grei şi scunzi,
Printre vreascuri cerne soare,
Colţi de iarbă pe răzoare,
Au zvâcnit iar muguri noi
Pun pe ramură altoi.”

Melci

Dimineaţă limpede şi blândă. Citesc în grădină, suspendat în hamac, „Marele Gatsby”, în traducerea recentă a lui George Volceanov. O chemare din casă îmi întrerupe însă lectura. Zorit, las cartea în iarbă, deschisă şi cu paginile în jos, ca un mic acoperiş în două ape zburat de furtună.

Peste vreo oră, revin la umbra mestecenilor şi găsesc paginile aflate în contact cu solul spuzite de melcişori trandafirii cu case minuscule şi delicate. Îi mătur cu dosul palmei şi şterg desenul lor mucilaginos. În urma invaziei rămân mici găuri, dar nu precise şi adânci ca ale carilor, ci superficiale, alungite şi cu marginile rufoase. La o privire mai atentă constat că zdrelirea filelor urmează rândurile tipărite, chiar atunci când ronţăiala începe în albitură, odată ce ajunge la şirul de litere coteşte şi îl urmează fără greş. Trag concluzia că ceva din cerneala folosită de tipografia Polirom îi atrage şi poate îi desfată pe codobelcii de grădină.