Arhive pe etichete: mirosuri

Baie

Discuții

Spălătoria auto mică, placată cu faianţă vernil, în care ajung pentru prima dată, moţăie toropită de căldură. Se trezeşte însă repede şi tapajul începe. În timp ce clăbucul se scurge de pe caroserie, o fetişcană se apropie de mine şi mă întreabă: „Ce miros vreţi în interior?”. Înţeleg în cele din urmă că mi se oferă ocazia să aleg detergentul ce va fi folosit la curăţarea habitaclului. Gama aromelor e bogată şi neaşteptată: căpşuni, pădure de brazi, cafea, briză, paradis (!), lavandă, portocale, gumă de mestecat (!). Sunt ispitit de paradis, dar parcă n-aş vrea să-i simt încă mireasma. Aleg lavanda.

Baia e gata, părul roşu, lins-prelins al căluţului meu spaniol sclipeşte. Înăuntru miroase într-adevăr intens a levănţică, dar şi, cât mă duce nasul, a crini şi iasomie – buchet de flori de grădină.

Mirosuri

Discuții

bondarTund pajiştea grădinii într-o atmosferă încărcată de mirosuri tari şi foarte diferite: la mică distanţă unul de altul, liliacul alb, mărul pitic, tufişul de floarea-miresei şi cel de măturică-verde au înflorit din abundenţă. După ce termin, leg hamacul de mesteceni, deschid o bere şi mă întind recunoscător cu faţa spre fulgerările amurgului. Dar recunoştinţa dispare după numai câteva minute, miasma măturii-verzi din apropiere îmi provoacă dureri de cap şi sfârşeşte prin a mă alunga.

Albinele şi bondarii au altă părere. Judecând după numărul lor, adoră florile mici şi galbene ale măturicii, dar nu se dau în vânt după ciorchinii mari ai liliacului sau după buchetele imaculate ale cununiţei.

La ţară

Discuții

Vacanţă la ţară, în casa părintească. Spre folosinţa fiului meu, încerc să-mi evoc copilăria pe-o cale aşa-zis muzeografică, plecând de la obiectele vechi din gospodărie: stupii şi centrifuga pentru extras mierea, devenită cuibar, barda cu care ai mei luau gâtul găinilor, ia cu şapte culori a bunicii, uşile înalte şi grele rămase de la hanul care se-nălţa cândva în grădină, scaunele din stejar, meşterite „pentru o sută de ani” de Moşu Traian, şnurul galben de comandant al detaşamentului de pionieri, măsuţa rotundă la care ne scriam lecţiile, joagărul lung, a cărui voce ascuţită se auzea toamnă de toamnă, cazanele pentru jumări şi untură etc. Reuşesc şi nu prea să-i captez interesul.

E mult mai atras de mirosuri. Mirosul tufelor de regina nopţii, plantate de mama în faţa ferestrelor, al podului cu cioburoaie şi şoareci, al coteţului păsăretului de curte, al fânului proaspăt cosit şi, mai ales, cel agrest şi tare al grajdului în care a stat până de curând văcuţa noastră bălţată.