Între persoanele care fac jogging de-a lungul plajei (chiar prin fața rogojinii mele) descopăr un amic pe care nu-l mai văzusem de ani buni. Îl recunosc după ciuful care îi saltă pe frunte, parcă la fel de negru și de bogat ca-n tinerețe. E foarte concentrat la traseul său arcuit între capetele golfului și doar sânii goi ai fetelor de alături îl fac să se împiedice de clocotul brațelor mele. Telefonul, prins de brăcinarul șortului, îi alimentează căștile minuscule din urechi cu… Cu ce? Îl întreb și mă îndeamnă, cu un surâs enigmatic, să aflu singur. Apropii unul dintre boabele receptoare de pavilionul urechii: nu muzică, nu teatru la microfon, necum Andrei Pleșu recitând din Comédiile domniei sale. Câteva cuvinte, înregistrate cu voce clară și ton exclamativ chiar de el, reluate necontenit: „Sunt întreg, sunt perfect, sunt tare, sunt puternic, sunt iubitor, sunt armonios, sunt fericit, sunt întreg, sunt perfect…!”
După ce amicul se repune armonios pe șine, mă pomenesc mormăind, cu nasul în vânt, versurile lui Radu Stanca: „Sunt cel mai frumos din orașul acesta/ Pe străzile pline când ies n-am pereche/ Atât de grațios port inelu-n ureche…”
Blogul lui Alexe 