Arhive pe etichete: Octav Bancilă

S-a furat „Capul de fată” – o întâmplare din 1968

Discuție

E vorba de minunata pictură cu acest nume a lui Octav Băncilă, expusă la etajul al doilea al Muzeului de Artă Constanța. S-a întâmplat în luna martie, într-o duminică însorită, cu ceva mai mulți vizitatori decât de obicei, dar, desigur, nu puhoi nestăvilit. Constatarea înfiorătoare a fost făcută însă abia marți dimineața, luni muzeul fiind închis. Supraveghetoarea de serviciu nu a văzut și nu a auzit nimic. Bravos, națiune! Colac peste pupăză, angajații au făcut încă o greșeală, incredibilă (și criminală, șușotesc unii): s-au perindat ca la femeia cu barbă prin fața simezei schilodite și au atins, nu e foarte clar de ce, rama rămasă goală între Balcicul în zori al lui Tonitza și Concetățenii lui Corneliu Baba. Orice efort de culegere a amprentelor mâinii sacrilege a fost astfel compromis. „Arată ca o orbită din care a fost extirpat ochiul surâzător”, a surprins cineva mâhnirea unei vechi muzeografe. „Uite, domne, se fură la muzeu, au zis alții, avea dreptate Radu Cornescu să nu expună aici prețioasele lui cărți poștale originale, ci doar copii.”

Cap de fată este un ulei pe pânză, de dimensiuni mici, 31 pe 21 cm, semnat și datat (1914) cu culoare roșie de pictorul botoșănean. Conform fișei de muzeu, starea picturii este mediocră, nefiind niciodată restaurată.

Pistele obișnuite, adică cele ce-i vizau pe indivizii cu antecedente în jafuri și intermedieri de obiecte de artă (foarte mulți se pare), n-au dat încă nici un rezultat. Aflăm însă că există și un alt suspect. Unul neașteptat. Un adolescent, elev al unui liceu din urbe, care obișnuiește să petreacă ore lungi în muzeu și în special în sălile, mai puțin circulate, de la etajul al doilea. Nu există însă probe sau martori pentru incriminare, iar tânărul se apără spunând că vizitele dese și prelungite sunt doar manifestări ale iubirii lui pentru pictură. De altfel, pictează el însuși și ține să învețe de la clasici: „Nu de asta a fost înființat muzeul de artă?” Ba bine că nu! Nu știm de e sau nu acesta adevărul, oricum ar fi nu se poate spune că puștiul nu e isteț și chibzuit. Mai puțin chibzuit este unchiul său, un cunoscut medic din oraș, care ar fi sunat la muzeu pentru a-i muștrului pe cei care și-au permis să-l bănuiască pe nepotul său de furt. În fond, băiatul ar trebuie să fie încântat de seriozitatea investigației, cu cât se descoperă mai repede Capul de femeie, cu atât mai repede îl poate avea în fața ochilor și învăța de la el.

Post scriptum. La începutul anului următor, șefa comisiei de achiziții a Muzeului de Artă al României a primit vizita unei doamne din provincie, care voia să vândă o pictură interesantă, căpșorul unei fete cu băsmăluță legată la spate și cu privire senin-magnetică, realizată, conform semnăturii din partea de jos, de Octav Băncilă în anul 1914. O avea de ceva vreme, de când a cumpărat-o din pestrițul obor al Constanței, de la un domn „în haină impermeabilă, cu dinți de aur”. I-a plăcut atunci și îi place și acum, dar are mare nevoie de bani, așa că, poftiți de cumpărați!

Muzeografa a luat o lupă și a studiat pânza lui Băncilă centimetru cu centimetru. Nu avea ramă, ci doar șasiul din lemn de rigoare. Ei bine, într-un colț al acestuia a găsit un rând de cifre scrise cu creionul, a căror caligrafie i s-a părut cunoscută. A căutat în catastifele instituției sale și a găsit ce se aștepta, anume că înșiruirea era numărul de inventar al unui tablou ce făcea parte chiar din colecțiile Muzeului de Artă al României, dar care fusese împrumutat, cu câțiva ani mai înainte, Muzeului de Artă din Constanța. Un țâr la muzeul din urbea marină și lucrurile au fost puse rapid cap la cap. Cu nițel ajutor din partea agenților statului întregul adevăr al poveștii poate fi spus azi în câteva vorbe: provinciala care colinda oborul vindea o pictură furată de la muzeul constănțean de fiul ei, elevul nostru iubitor de maeștri români. „Ne-am hotărât să-l vindem”, a declarat mama furului, semn că era complice, dacă nu la hoție, cel puțin la tăinuirea ei.

All’s Well That Ends Well, agerirea unei muzeografe a condus la descoperirea răufăcătorului, iar Fata lui Băncilă s-a întors în camera cu iz de terebentină de la etajul al doilea al Muzeului de Artă. S-a întors acasă, cu-n crâmpei de melancolie pe chip, descoperind ea însăși că-i atât de ușor de răpit.