Arhive pe etichete: peninsula

Lecție de pian

Discuții

Hoinărind prin orașul vechi ajung pe strada Callatis, în fața unei case năltuțe și suple, cu stucaturi refăcute recent, despre care știu că a fost construită la începutul secolului 20, pentru o doamnă cu nume minunat: Reveicuța Robovici. Una dintre ferestrele de la parter e întredeschisă și din cameră se aud acordurile unui pian. Rămân nițel la umbra casei și asist, clandestin, la o lecție, ucenica sau ucenicul cântă ceva rapid și, pentru urechile mele de amator, o face foarte bine. Vocea limpede a profesoarei se aude când și când cu intensitate variabilă (probabil femeia se plimbă prin încăpere), dar nu întrerupe interpretarea și din câte îmi dau seama, nu critică, ci anticipează și ghidează mișcările elevului. Suita se termină brusc, iar liniștea neașteptată ce urmează îmi oprește respirația. Îmi vine o idee nebunească. Aplaud de câteva ori, apoi o iau vesel la picior. Vântul dinspre larg mă șuieră prelung, ca un polițai de stradă.

Convalescenţă

Standard

karatzaliPână de curând, ca să ajungi la Biserica „Schimbarea la Faţă”, pe muchia falezei, trebuia să ţopăi şi să zigzaghezi cu mare băgare de seamă printre gropi şi mormane de nisip, piramide de lopeţi şi târnăcoape, stive de ţevi, grămezi de pietre de pavaj, remorci, basculante, excavatoare şi alte maşinării care pufneau pe neaşteptate: în zonă era şantier de lucrări stradale.

Acum că treaba s-a terminat – muncitorii au instalat ce era de instalat şi au pavat ce era de pavat – vecinătatea e liniştită şi îngăduitoare. De fapt, mai mult decât liniştită, pustie. Odată cu buldo-excavatoarele au plecat şi familiile de ţigani care locuiau pe străduţele din apropiere, probabil în casă nouă, în cartierul aşa-zis social, „Henri Coandă”. Vilele pe care le-au ocupat, cândva remarcabile, au fost retrocedate, însă proprietarii nu s-au mutat în ele, nici nu ar avea cum, se vede cu ochiul liber că au nevoie de-o reparaţie capitală cel puţin.

Au dispărut astfel figuri, mirosuri, zgomote. Puşlamalele agăţate de garduri, arapinele cu voci stridente, flăcăii cu zâmbete fudule, fetele pomădate, fremătând de aşteptare, baborniţele cu mâini noduroase care se mutau domol de la umbră la soare şi de la soare la umbră, canapelele de sub streşini, lăturile din jurul rigolelor. Au rămas ale nimănui câteva potăi bănuitoare şi sumedenie de pisici cu ochii urduroşi. Străzi bătrâne şi discrete, istovite de-o boală lungă.