O mână de ajutor

Ca de obicei, înainte de a cumpăra am făcut un tur al tarabelor pieței Grivița. Am salutat câțiva precupeți, am adulmecat țuica veche a unui nene cu fața aprinsă (nu am băut), m-am întreținut un pic cu duduia care vinde miere, o știți?, cea care pune tacticos, în fiecare dimineață, borcan peste borcan, până construiește o neverosimilă pagodă, o pagodă de aur în echilibru instabil, la doar un sughiț distanță de-o terciuială nedreaptă. Eram aproape edificat când o mână uscățivă, dar îngrijită s-a așezat pe brațul meu. O doamnă în vârstă, cu o coafură dezordonat-umflată (à la Monica Vitti) m-a rugat s-o ajut să-și ducă sacoșele la mașină, „câțiva pași, pe strada din spate”.

N-au fost doar câțiva pași, doamna m-a condus tocmai pe Jupiter, în fața fostei școli armene. Un Mercedes alb a chicotit scurt și-o ușă s-a ridicat fără zgomot, descoperind un portbagaj de dimensiunile calei unui vrachier. Am așezat înăuntru cele două sacoșe de ață, mai mult voluminoase decât grele. Asortată la un surâs reținut, mâna menajată mi-a oferit o gutuie mare, coaptă și, hâ’mm…, foarte aromată.

Ghiocei

Țigăncușa de la care cumpăr un buchet mare de ghiocei mă roagă să nu plec și să stau olecuță în locul ei. Sunt primul ei client, îndelung așteptat, și, cu bănuții câștigați, vrea să dea o fugă la magazinul din colț să-și ia ceva de mâncare. Nu a pus nimic în gură azi, dar nu fiindcă respectă obiceiul vechi al negustorilor de a nu mânca înainte de saftea, ci fiindcă nu a avut ce. Și nici cu ce să-și cumpere. Revine în pasul ștrengarului după câteva minute, c-o pungă ușoară în mână. Îi spun că mi-a mers bine, am vândut cinci legături și îi întind o bancnotă. Privirea îi joacă neîncrezătoare între fața mea, ghiocei și bancnotă. Brusc se ridică pe vârfuri și mă țocăie pe obraz. Când mă uit în urmă o văd așezată turcește pe cimentul pieței, în spatele ligheanului smălțuit, plin cu vestitorii plăpânzi, îmbucând tacticos dintr-un ecler.

Buchet

E ziua unei prietene, aşa că merg în Piaţa Griviţei să cumpăr un buchet de flori. O precupeaţă cu batic şi şorţ îmi leagă cincisprezece tufănele proaspete, de culori variate. Unele mici şi bătute, ca nişte kosoni, altele învoalte şi mândre, altele ţepoase, altele flenduroase şi parcă ostenite.

Combinaţia e picturală, iar parfumul încântător. Simt că plata nu-i de ajuns şi-i fac femeii un compliment. Zâmbeşte. Îmi răspunde că-mi dă, gratis, şi nişte albine, apoi îşi plimbă uşor mâna dreaptă peste mănunchi. Când mi-l oferă, o albină bâzâie preocupată pe-o corolă rubinie.