Arhive pe etichete: pictura

Acuarelă

Discuții

În drum spre băcănia lui Canea, am trecut prin fața unei ferestre deschise. Pe pervaz, un bloc de desen încăleca un ghiveci, foaia dinspre stradă era o acuarelă proaspătă, schițată cu gust: o floare-de-colț, așezată pe coperta pal-albăstruie a unei cărți. Mi-am sprijinit fruntea de gratiile ferestrei și am iscodit pictura. Corola albă lăsa să se vadă o bucată din titlu: O iub… „O iubeam!!” am exclamat entuziasmat, gândindu-mă la cărticica minunată a Annei Gavalda.

La-ntoarcere fereastra era tot deschisă, ghiveciul în același loc (în el era plantat un cactus rotunjor, cu țepi lungi și încovoiați), dar pictura dispăruse în tainicul de după perdea. Ceva mai sus de nasul meu, un păianjen mic aștepta prada. Își întinsese pânza între două dintre zăbrele. Zăbrele groase, negre, lucioase și reci. Am suflat încet spre el: o iubeeeam. Și-a strâns picioarele în semn de înțelegere.

Pisici de soi

Standard

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMari iubitori de feline cum suntem, nu puteam rata expoziţia de pisici de rasă găzduită la mijlocul lui iulie de pavilionul de pe malul lacului Tăbăcărie. Mâţe una şi una desigur. N-au lipsit flocoasele norvegiene de pădure, ingenuele angora turceşti, posacele persane, uriaşele şi fioroasele Maine Coon, boieroasele albastre de Rusia, straniile despuiate Sphynx, cochetele Cornish Rex (abia ieşite parcă de la şedinţa de buclare a blăniţei), nedumeritele Singapura, vătuitele Ragdoll. Ca şi în alte dăţi, m-am desprins cu greu din hipnoza indusă de ochii albaştri lagună ai birmanezelor, dar cea mai mare parte a timpului am petrecut-o lângă cuştile favoritelor mele: sălbaticele pisici bengaleze.

Un concurs de frumuseţe pisicească a fost prilej pentru patru experţi pedanţi să drămuiască felinele, să le ciufulească cu aplomb pentru ca apoi să le ţesale delicat cu mâinile grebluţe, să le pipăie perniţele, să le tragă competent de coadă, de cănăfei, de fălcuţe. Am poftit cu ardoare „jobul” lor.

De pe una dintre tarabele risipite în burta sălii, am cumpărat la plecare o faţă de pernă cu imaginea pictată a – evident – unei pisici. Una tărcată, pusă la patru ace. Ca să nu-mi umble cu mâţa-n traistă, am întrebat-o pe vânzătoare dacă rezistă la spălat.

„Vai de mine!”, a exclamat ea inflamată. „Da’ ce-aveţi de gând? Asta-i operă de artă! Ahhh, staţi aşa!” A deschis repede o trusă din lemn, foarte mânjită de fuga tuşelor, a ales un tub şi o pensulă, a întins un bob mare pe paletă, a înmuiat şi a trasat câteva linii pe faţa de pernă, sub vârful cozii mâţei. „Acum e cât se poate de clar…”, a zis veselă şi m-a îndemnat să suflu câteva minute peste semnătură: phuuu, phuuuu.