Arhive pe etichete: picturi

Picturi

Discuții

O duduie vrea să cumpere una-două picturi dintre cele expuse în holul bibliotecii noastre. (Sunt lucrări cu aceeaşi temă – marea –, realizate de artiştii amatori din grupul local „Amfora”.) Cum uşa biroului meu e alături şi, din motive de atmosferă fierbinte, deschisă, apare în cadru şi îmi cere ajutorul. Aflu că nu achiziţionează pentru plăcerea estetică, ci investeşte. Ştie că valoarea obiectului de artă creşte binişor în timp şi are şi o dovadă la îndemână: „Cuminţenia” lui Brâncuşi pentru care se cer acum şase „milionaşe” de euro.

Priveşte pedant fiecare tablou, se apropie şi se depărtează, schimbă unghiurile, lasă capul pe spate, cere mai multă lumină, mijeşte ochii, analizează cu scrupulozitate. Între timp se interesează de autori şi preţuri. E dificil. Nu se poate decide. Pe care să-l aleagă? Pe cel cu păsăret zgribulit ori pe cel cu valuri înspumate? Sigur nu pe cel cu faleza jupuită. Şi nici pe cel cu golful pustiu. Poate pe cel cu cazinoul. Mai bine pe cel cu peşti exotici. Ori să fie cel cu ambarcaţiunile aglomerate pe o bucată de mare, de la nava lui Ulise la impozanta Grand Princess I (aici fiecare vas e însoţit de o mică notă întoarsă tot din penel), într-un soi de lecţie de istorie a navigaţiei?

Care are cel mai mare potenţial de explozie a preţului – aceasta-i întrebarea! Cel mai izbutit, desigur. „Şi care e acela?”. Habar n-am, dar ştiu o cale de a deosebi o pictură bună de una proastă, criteriul pictorului american Syd Solomon, pe care i-l prezint: „vă uitaţi la un milion de picturi şi apoi veţi şti cu siguranţă”. Mă priveşte cu mică stupoare. Apoi zâmbeşte îngăduitoare, pot pleca, nu-i sunt de niciun folos.