Arhive pe etichete: Pisici

Plimbare

Discuție

În după-amiezile frumoase ori măcar calme, o doamnă își scoate câinele la plimbare în parcul din fața bibliotecii. E un ciobănesc german care moșmondește printre plute și stejari, trăgându-și una dintre labele din spate. Sunt foarte mirat să văd că are, de fiecare dată, un voios alai pisicesc: cinci-șase mâțe de mărimi și culori variate îl însoțesc de la oarece distanță și se hârjonesc între ele, aparent fără a-l băga în seamă. Când el se îndepărtează însă, o iau și ele din loc pe urmele lui, neîntrerupând harța de rigoare.

Stăpâna îmi spune că lupul ei nu a fost niciodată apropiat de pisici, nu s-a jucat niciodată cu ele (de altminteri îl are de nici doi ani, de când a fost pensionat din forțele locale de poliție), cu toate astea pisicile îl plac și sar ca la chemare peste gardurile în spatele cărora își duc veacul, când dulăul trece prin apropiere. Mă adulmecă cu ochi urduroși, atinși de trahomă, șchiop și aproape surd. Mă lasă să-l mângâi pe greabăn și mă gândesc că pisicile îl întovărășesc tocmai fiindcă vor să-i aline suferința, fiindcă simt, compătimitor, că e bătrân și bolnav.

Pisoi în zăpadă

Discuție

motan grasA nins. Prima zăpadă din viaţa pisoilor noştri şi făcea să le vezi mutrele când au dat dimineaţa de căpcăunul lăbărţat, înghiţind toate culorile cu care erau obişnuiţi şi pe care le ştiau la locul lor cu o seară înainte.

Motanul s-a dezmeticit primul, a tulit-o în faţa lopeţii cu care făceam pârtie, s-a tăvălit de câteva ori şi a rămas cu burta în sus, privind lălăiala fulgilor. M-am întins să-l smotocesc, dar s-a ferit, a sărit pe un nămete şi s-a scufundat cu totul. L-am scos apucându-l de coadă. Nu a protestat.

Pisicuţa a coborât încet treptele casei şi s-a oprit precaută. A lipăit niţel omătul, dar nu ca şi cum şi-ar fi imaginat că am vărsat laptele din sticla cea mare. Apoi s-a scuturat cu graţie, a făcut un salt pe pervazul ferestrei şi ne-a cerşit insistent biletul de voie înapoi lângă sobă. Ce era să facem?!

Hoaţă

Discuție

O cioară a găsit pe undeva o nucă şi are un plan ca s-ajungă la miezul ei moale şi gustos: o lansează din cioc ca pe-o ghiulea, de la patru-cinci metri înălţime, pe cimentul din faţa bibliotecii. O dată, de două ori, de trei ori… E-o nucă tare, însă cioara e nu doar isteaţă, ci şi tenace. Din spatele ferestrei îi ţin socoteala încercărilor, aşteptând de fiecare dată desfacerea în bucăţi.

La un moment dat, o mâţă cu chef de joacă ţâşneşte de nu-ştiu-unde, apucă nuca buclucaşă şi o zbugheşte cu ea sub un Fiat 500. Cioara croncăne perplexă şi zboară în linii frânte. Deschid geamul, îi arunc o bucată de pâine, o culege şi se face nevăzută. Pisica revine agale în scenă, fără nucă. O recunosc. Îşi face veacul prin zonă, e mică şi frumuşică, are blana neagră, doar lăbuţele îi sunt albe, ca şi cum ar purta nişte şoşoni foarte şic. „Hoţoaico”, îi strig tare, însă nu se sinchiseşte.

Pisica noastră lipseşte

Discuție

Pisica noastră colorată lipseşte de multe ore. Ne-am gândit la ce-i mai rău, fiindcă, spre deosebire de fratele ei, care e foarte ducace, nu obişnuieşte să plece de-acasă. I s-a mai întâmplat o singură dată, în vară, când a revenit, după o zi şi-o noapte, soioasă şi c-un şoricel în gură, pe care l-a depus, ca pe-o ofrandă, în faţa uşii.

Am strigat-o îndelung, am scotocit şopronul şi podul casei, am întrebat câţiva vecini, am cercetat strada, cu inima cât un purice. Niciun semn. Ne-am gândit la o recompensă şi-un afiş cu mutriţa ei curioasă şi cuminte, ca de şcolăriţă, lipit pe pomii şi stâlpii din zonă. Era miercuri şi n-o mai văzusem de duminică. Pe seară, Mircea ne-a anunţat că din fundul grădinii se-aude un mieunat îndepărtat. Mie nu mi s-a părut, dar am fost gata să fac o nefăcută: am sărit hoţeşte pârleazul vecinului. Nu era în grădina lui, dar de-aici am auzit într-adevăr un smiorcăit slab de mâţă. Ne-am întors, am ieşit pe stradă şi am luat la rând casele vecinilor, explicând şi cerând voie să iscodim acareturile.

Am găsit-o destul de repede, cocoţată într-un pui de cais, de frica unui câine nu prea mare, dar foarte urâcios. Ne despărţeau doi metri, un gard de plasă şi-un căţel zbuciumat şi bălos. Am ademenit lătrătorul departe, sacrificând un ciolan afumat ce-aştepta în frigider ziua iahniei. Mâţa a coborât repede şi a venit spre noi, însă n-a mai avut putere, ori n-a  înţeles că trebuie să sară gardul. S-a aşezat lângă el, practic la picioarele noastre. Am tras în sus de plasă, până am depărtat-o de pământ suficient cât să bag mâna. Pisicuţa s-a prins de braţul meu cu tot corpul, ca şi cum m-ar fi îmbrăţişat.

Pisoi singuri

Discuție

Excursie la Balcic. Ne trezim cu noaptea în cap, pregătim sandvişuri, sorbim în fugă cafeaua, încărcăm bagajele în maşină. Cei doi pisoi sar pe pervazul ferestrei de la bucătărie, aşteptând micul-dejun. Ce vor face singuri? Vor ieşi pe stradă? Nevoia-i va împinge să prindă vreun şobolănel dintre cei mulţi care mişună pe la coteţele de porci ale vecinilor?

Îi smotocesc niţel, apoi îi anunţ c-o să lipsim toată ziua de-acasă şi le dau câteva sfaturi. Mă privesc înţelegători, dar cu-un licăr de nerăbdare. Le umplu un castron cu lapte, altul cu turtiţe apetisante Whiskas şi mai fac nişte grămăjoare lângă tulpinile câtorva copaci. Se vor înfrupta din ele furnicile şi coţofenele certăreţe, dar va rămâne ceva şi pentru mâţe. Îmi aduc aminte Pisicile lui Weldon Kees:

„Ce fac pisicile
Ca să se amuze
Când suntem cu toţii plecaţi
Eu nu ştiu.
Au la dispoziţie curtea
Şi gardurile
Vecinilor,
Şi, uneori,
S-ar putea s-ajungă la uşă, mieunând,
Cu picături de lapte
Pe bărbiţă,
Tremurându-şi cozile lucioase,
Şi dând semne de nelinişte
Când lumina în frigider
Se aprinde. Dar ce
Fac ele toată ziua
Rămâne o taină.”

Nici acum nu ştim mai multe despre pisicile singure, d-le Kees!

La întoarcere, pe-ntunericul orei unsprezece, pisoii ne întâmpină cu miorlăituri exasperate. În dimineaţa următoare, taina petrecerii timpului în absenţa noastră se ciobeşte: descoperim că au rupt toţi ardeii iuţi roşii din mica noastră grădină de legume. Nimic altceva decât ardeii roşii (deloc puţini: şapte pipăruşti frumoase, numai bune de pus la borcan) şi au făcut-o cu oarece grijă, dovadă că plantele n-au avut de suferit. Nu i-au mâncat, dar i-au morfolit cu frenezie.

Pisici colorate

Discuție

pisicuta colorataO ţigăncuşă venită c-o falcă umflată la cabinetul soţiei e fascinată de Colorata, pisicuţa noastră tărcată, cu ochi când galbeni, când verzi. O mototoleşte şi o dezmiardă apăsat. Pentru câteva minute uită de durerile de măsele: lacrimile i se usucă, iar privirea i se înseninează. Ne roagă, ne imploră să i-o dăruim, promite că va avea mare grijă de ea, c-or să se joace împreună şi-o s-o hrănească „în fiecare zi”. Nuuuu, nu i-o dăm nici ei şi nici bulibaşei. E a noastră, sau noi suntem ai ei, oricum o iubim mult.

Peste câteva zile, fetiţa vine din nou la tratament, de data asta fără tumefacţie, veselă şi cu un pisoi în braţe. E speriat, iar blana parcă-i e făcute din petice miţoase, portocalii, negre, albe, galbene. Aduce niţel cu pisicuţa noastră, dar nu-i deloc cromatica lui naturală: l-a vopsit. „Cu carioci. De la Doru.”, zice serioasă.

Marmeladă şi hoţul

Standard

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUn hoţ de găini (poate mai mulţi) bântuie cartierul meu. În decurs de câteva luni, coteţele mai multor vecini au fost golite de preţioasele zburătoare.

Poliţia a reacţionat prompt: a luat declaraţii, a fotografiat case şi garduri din diferite unghiuri, a cercetat urme suspecte şi încuietori ruginite, a examinat răzoare de ceapă tăvălite şi cuiburi de ciuşcă strivite, a dibuit şi cules ţigări fumate pe jumătate, a dat poveţe gospodarilor pentru prevenirea pungăşiilor. Dacă a făcut şi arestări, eu unul nu am aflat. La rândul lor, proprietarii de păsări de curte şi-au oţelit apărarea: şi-au tras un ciomag gros la-ndemână, au întărit poieţile, au adus câini „mai bărbaţi”, s-au deprins să ciulească urechea la orice zgomot echivoc, au înlocuit fragilele lacăte cumpărate din piaţa Gorbaciov cu unele „profesionale”, de la Praktiker. Degeaba, furturile continuă: găini şi cocoşi, curci şi curcani, raţe, răţoi, bibilici încă dispar, tăcute, peste zăplazuri, probabil înghesuite în saci de rafie.

I.S., vecinul meu dinspre sud, rural, corpolent şi pensionar, a păţit-o de două ori. De fiecare dată şi-a refăcut şeptelul, nu fără efort. Înciudat, şi-a achiziţionat o cameră de supraveghere cu vedere nocturnă, pe care a instalat-o, strict conform instrucţiunilor, încât să aibă vedere bună spre intrarea coteţelor. În aşteptarea hoţului, ia act zilnic, de la masa din bucătărie, de animaţia aviară şi înregistrează intruşii: şoareci, şobolani, mâţe, porumbei, grauri, coţofene, stăncuţe, vrăbii, piţigoi, guguştiuci.

O frumoasă surpriză, îmi spune nea S., e motanul meu, Marmeladă, care, răbdător şi ager, prinde câte un chiţcan la fiecare vizită. Însă vizitele sunt cam rare.

Pisici

Standard

Gazi, una dintre mâţele noastre, e în călduri, o bună ocazie pentru ea, dar şi pentru noi, de a cunoaşte comunitatea cotoilor din vecinătate. Remarc mai întâi că loviturile de mătură care altădată ar fi trimis motanii îngroziţi peste zăplazuri, acum abia dacă le provoacă o deplasare domoală, urmată de o repliere după colţul casei sau în spatele unui copac. Mă izbesc handicapurile: un cotoşman robust e şchiop, altul, care şi-a făcut obiceiul să doarmă printre lemnele de sub şopron, are un ochi urduros, închis. Un motârlan cu blana neagră, despre care aflu de la băiatul meu că poartă numele de Mefisto, are o ureche franjurată rău şi sângerândă, iar un altul e scurt de coadă ca un linx. Mă impresionează un motan tărcat cu părul lung şi frumos pieptănat care, dintr-un anume motiv, nu pare să aibă mare trecere la tânăra pisică. Reţin şi următoarea imagine: Gazi cocoţată pe unul dintre stâlpii gardului de tip fermă de pe latura de sud a curţii, iar curtenii răspândiţi în jurul ei pe ulucile orizontale ale gardului, ca notele muzicale pe un portativ al dorinţei.