Spre cinstea ei, Uniunea Scriitorilor din România nu înghite plagiatul. Când îl descoperă, îl exclude fără multe vorbe din rândurile ei pe infractor. E și cazul dlui Al Florin Țene, dovedit hoțoman de litere, pe care Uniunea l-a poftit pe ușă afară într-una din zilele anului 2000.
Dar dl Țene nu s-a pierdut cu firea („Pardon, […] am fost acuzat de plagiat, de fapt folosisem intertextualitatea, așa cum au folosit-o foarte mulți alții din generația optzecistă.”), și-a șters cu eleganță fruntea și și-a făcut soțietatea lui: Liga Scriitorilor Români, „organizaţie profesională, nonguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial, formată din creatori în domeniul literaturii” (art. 1 al statutului Ligii).
Ca să fii membru al Ligii Scriitorilor Români trebuie să publici două cărți (proză, poezie, teatru, critică literară, literatură pentru copii sau traduceri în şi din limba română) și să găsești trei membri al Ligii (scriitori, s-ar zice), care să le laude nițeluș. Merge și cu o carte, dar atunci ești doar membru stagiar. Nu-i chiar greu, mai ales că lucrările nu-s căutate la dinții originalității, nimeni nu vorbește de funie în casa spânzuratului. Gândiți că puteți aprecia atracția exercitată de Liga dlui Țene asupra „creatorilor din domeniul literaturii”?! Nu vă grăbiți, e mult sub realitate, dar dacă ridicați valoarea la cub veți fi cât de cât pe-aproape.
Cunosc câțiva veleitari constănțeni cărora Liga Scriitorilor Români le-a venit ca o mănușă, au format, prompt, ardent, înaripat, filiala locală a Ligii, și-au făcut cărți de vizită noi și au scos un bisanual de „cultură, informare și opinie” numit Dobrogea Culturală. Știți obiceiul Dilemei de a propune săptămânal un subiect de reflecție colaboratorilor ei? Dobrogea Culturală a vrut, la începuturi, ceva asemănător. Așa se face că în primăvara lui 2011, cititorii Dobrogei Culturale erau așteptați cu texte pe următoarele teme: „orizont deschis”, „inimă impasibilă”, „senectute”, „astre”, dar și pe „gaura cheii” și pe chestiunea, stringentă, a lui „vine!”, la adresa matase_pisy@yahoo.com.
Am vrut să citesc ceva scris de dl Țene, poet, scriitor, jurnalist, critic literar, președinte al Ligii Scriitorilor Români, dar înainte de scripta am dat peste verba dumnealui – și ele înregistrate pe pagină. Nu mi-a mai trebuit altceva. Iată o mostră, capetele unui interviu lung, găsit pe site-ul revistei Sămănătorul (condusă de dl Nicolae N. Tomoniu, care se dă, vai!, urmaș al lui Vlahuță și Coșbuc). Cel care i-a pus întrebările dlui Țene se numește George Roca, scriitor australian de origine română, membru, nu mă-ndoiesc, al Ligii, aureolat cu supranumele Steaua chiar de dl Țene.
„Distinse domn, vă mulțumesc vă ați acceptat acest interviu. Știu că sunteți veșnic ocupat și nu aș vrea să vă răpesc timpul, dar totuși aș dori să aflu cât mai multe despre dumneavoastră. De unde vă trageți seva? Cum au fost începuturile?
Pe atunci, sub dealurile molcome cu vii ale Drăgășaniului, locul unde am văzut lumina zilei, nu cunoșteam un adevăr pe care l-a spus monseniorul Vladimir Ghika că: Omul este una dintre făpturile care se alcătuiesc cel mai repede și care trec cel mai repede! Era anul Domnului 1942, luna iunie, 13 când strigătul primului copil al familiei Ion Țene și al Ecaterinei, născută Roșianu, ce atunci se năștea, dădea semnalul începerii unei vieți. Era anul în când începea ofensiva lui Montgomery împotriva lui Rommel la El-Alamein, în Egipt. În orașul Drăgășani, mai târziu, s-au simțit bombardamentele americane care ținteau podul de fier de peste Olt. […]
Un mesaj adresat cititorilor noștri.
Să ia seama la faptul că, dacă ar exista numai indivizi și obiective individuale, politica, inclusiv politica editorială, n-ar mai exista ca disciplină aparte. S-ar confunda cu morala! Din moment ce există însă grupuri de oameni, inclusiv de artiști și scriitori, și obiective de grup de-o valoare absolută, a căror servire este și obligația individului, atunci ia naștere sistemul specific de norme al politicii, sistem care este independent și opus aceluia al eticii.”
Blogul lui Alexe 