Campanie

Mici plocoane primite în campania electorală: o brichetă de unică folosinţă, câteva calendare de birou, nişte magneţi de frigider cu imaginea întristătoare a cazinoului, un set fes-fular de culoarea hribilor ţigăneşti, un pachet de cărţi poştale cu panorame din urbe, două pixuri cu mină roşie, un DVD cu ceva intitulat „Am grijă de tine!”, o pereche de mănuşi tricotate, cu damf tare de terebentină. Au fost însoţite, pe ortodroma firească spre coşul burticos de gunoi, de un morman de pliante şi „flyere” divers colorate.

O altă „atenţie” a fost întâlnirea nemijlocită (carne şi oase) cu un politician. Unul dichisit, sigur pe destinul lui, dornic să arate concetăţenilor că onorează istoria dobrogeană. S-a întâmplat aşa: într-o bună zi, la ora H, însetat de tradiţie şi cultură, domnul în chestiune s-a autopoftit telefonic la bibliotecă, solicitând „mobilizare” din partea bibliotecarilor. A sosit la H plus două ore, cu frumos alai de ziarişti şi „consultanţi”. În siajul unei expoziţii de carte impuse de staff-ul său, politicianul, candidat la demnitatea de senator, a vorbit frugal despre revenirea Dobrogei la patria mamă. La sfârşit a declarat nonşalant că „a răspuns cu mare plăcere invitaţiei gazdelor”, o găluşcă înghiţită cu zâmbetul pe buze de noi toţi.

Democraţie

Fragment din reportajul „Proful online: Ioan Ursu – Persona non grata”, realizat de Irina Szasz pentru Gala Premiilor TVR Cultural 2012. (Întrucât reportajul nu se găseşte pe net, mă văd nevoit să reiau episodul într-o formă care poate să difere de original, însă numai în detalii.)

Domnul Ioan Ursu, fost profesor de matematică la Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N.V. Karpen” Bacău şi fost inspector general adjunct al judeţului Bacău, relatează o întâlnire veche de câţiva ani cu un personaj politic de vază, reprezentant al cetăţenilor bacăuani în Camera Deputaţilor. Venise vremea concursului pentru ocuparea posturilor de directori la şcolile şi liceele din judeţ, iar inspectorul general adjunct Ioan Ursu coordona desfăşurarea lui. În ajunul examenului, dl Ursu este poftit la biroul politicianului în chestiune. Pedant, deputatul cercetează foile cu unităţile de învăţământ şi persoanele înscrise la concurs, iar în cele din urmă decretează olimpian: „la şcoala A câştigă ăsta (şi bifează în dreptul numelui), la şcoala B, ăsta (iar bifă), la şcoala C, hmmm…., aici nu avem pe nimeni, poate fi oricine, dar în niciun caz cineva de la opoziţie. Trebuie văzut cine de cine ţine. Mai vorbim. La liceul X, câştigă ăsta. La liceul Y, ăsta” şi tot aşa, senin şi decis, până la ultimul aşezământ din listă.

„Mulţumim”, îndrăzneşte dl Ursu, „dar nu înţeleg de ce nu îi numiţi pur şi simplu în funcţii pe cei indicaţi? Ce rost are să ne mai agităm cu examenul? Timp pierdut, bani cheltuiţi…”

„Domnu’ Ursu”, reacţionează oripilat parlamentarul, „cum puteţi să spuneţi una ca asta? Cum puteţi să gândiţi una ca asta?? Înseamnă că habar nu aveţi ce este democraţia!”, conchide competent alesul.