Arhive pe etichete: ponei

Măgurel

Discuții

„Aș vrea să botez puiul de ponei”, îi spun unei călugărițe foarte tinere care dezghioacă nuci, pe-o bancă din curtea mănăstirii Nucet. Îi povestesc că, de cum am pășit pe sub poarta mănăstirii, mânzul m-a luat în primire, s-a ținut după mine și m-a ciupit întruna de pulpe (îi arăt balele pe care le-a lăsat pe blugii mei Lee bleu ciel). N-am scăpat de el decât în biserică, nimeni nu l-a oprit să intre, dar părea să știe că nu are voie dincolo de pridvor. E clar că vrea oarece de la mine, ce pot e un nume, iată-l: Ciupici.

Tânăra consimte la suferința mea, însă îmi spune că roșcovanul are deja un nume. Și o altă poveste, mai interesantă. Astă-primăvară, când a fost dăruită mânăstirii de-un credincios hâtru, iapa ponei își purta mânzul în pântece. Toate bune și frumoase până când, cu câteva zile bune înainte de-a făta, miniona n-a mai vrut să mănânce nimic. Au tentat-o desigur cu bunătăți cabaline una și una, trifoi, lucernă, ovăz, porumb, morcovi, pepeni, mere. Degeaba. În cele din urmă au găsit ceva pe placul ei: prăjiturile „Măgura” (în special cele cu rom și căpșuni). Pe placul ei, dar mai ales al fătului, e absolut sigură măicuța. Făt care-a ieșit sănătos, frumos și jucăuș. Măgurel.