Camaradul

Primul cititor în departamentul meu după redeschiderea bibliotecii: un domn vârstnic, veche cunoștință, cam tare de urechi (de vină ar putea fi anii petrecuți ca ofițer de tancuri), însă vivace și mereu zâmbitor. Îl întreb cum a trecut peste încercările carantinei.

 – Greu la început, ceva mai ușor apoi și din nou greu către sfârșit, îmi răspunde. I-au lipsit plimbările lungi prin oraș, întâlnirile de la clubul pensionarilor, polemicile de la partid, nepoții. A tânjit după compania cuiva (soția i-a plecat de mult într-o lume mai bună) și, din fericire, într-un târziu a găsit. S-au întâlnit la fereastră, unul mărunțind coltuce de pâine, celălalt ciugulind cu poftă firimiturile. Fiindcă reușește să alunge alte înaripate înfometate, camaradul și-a câștigat și numele-renume: Șefu. Mi-l arată pe telefon: maroniu-porumbac, cu ciocul gros, privind îndrăzneț către camera foto. Un guțan.

Îmi spune și că, ieșind din casă după eliminarea restricțiilor, a constatat că „s-a ancrasat”. Înainte făcea zilnic, pe jos, câțiva kilometri buni, acum a trebuit să se oprească și să-și schimbe traseul după ce-a parcurs distanța Colonade – Cazino, înainte își bătea măr amicii la table, azi a „primit papară” în trei din cinci jocuri.

Cioara

O cioară mare o șterge săgeată de pe cotețele unui vecin, ducând în cioc un ou. În jurul ei zboară nevrotic un porumbel. După o vreme, porumbelul, alb cu aripi negre, revine pe acoperişul hulubăriei și se așează lângă consoartă. Face tumbe (trebuie să fie un jucător) și grungurește tare, încercând s-o consoleze.

Peste câteva zile, în frunzișul nemișcat al caisului de pe hotar, văd penajul smolit al unui corvid la pândă. Ce era să fac dacă nu să intervin?

– Stai, măi porcane, că te căptușește el, Ionel, acuș!

Culeg un bulgăre de pământ și-l lansez, cu boltă, către cioară, nu ca să-i fac de petrecanie, ci ca s-o sperii serios. Fatalitate! În drumul lui printre ramuri bulgărele se sparge în bucăți, iar o schijă măricică îi pică păsării în cap și-o face knockout pe tablele cotinețelor. Însă doar pentru câteva clipe. Își vine în fire, se scutură și-și ia zborul. Înainte de-a dispărea, figurina de cărbune face, croncănind, un rotocol strâns în jurul coroanei mesteacănului sub care mi-am întins hamacul. Aș paria că și-a dat seama că eu i-am stricat cina.

Porumbei

Doi porumbei caută pe plajă ceva de-ale gurii. Mai mare (ori doar mai înfoiat), bărbătușul e și mai iute de picior: deschide drum printre cearceafuri, privește discret la vilegiaturiști, ciugulește ici și colo. Se-ntoarce brusc și dă fuguța la porumbiță. O drăgălește. Ea îi răspunde arcuindu-și gâtul pe care se răsfrâng razele soarelui. Își reiau apoi zgâmâirea nisipului, uguind abia auzit.