Arhive pe etichete: prieteni

Lucruri care te apropie de un prieten depărtat

Discuții

O prietenă împlinește douăzeci și unu de ani de sârguință în biblioteca publică a județului Vaslui. „Jumătate din viață”, îmi spune melancolică. Îi urez încă pe-atâția, cel puțin, și îi citesc la telefon Cadou de ziua ta, o cărticică despre prietenie și aniversări, scrisă de Paul Stewart și ilustrată de Chriss Riddell. O știu pe dinafară (i-am citit-o de atâtea ori fiului meu când era copil), așa că i-o recit de fapt amicei mele, interpretând, cu mlădieri cabotine, rolurile celor două personaje: un iepure și un arici. Îmi mulțumește și îmi citește și ea două poezii romantice, frumoase, creații ale uneia dintre colegele ei.

À la manière de Sei Shōnagon, mă gândesc la câteva lucruri care te apropie de un prieten depărtat:

Să vezi în mulțime pe cineva care seamănă cu el. Știi că nu este el (e în alt oraș, în altă țară) dar simți nevoia să grăbești pasul și să verifici.
Serile proaspete, cu zboruri de pescăruși, în care îți aduci aminte versuri pe care le știați amândoi.
Să-i redescoperi scrisul de mână într-o scrisoare sau în dedicația făcută pe-o carte veche.
Să găsești în abumul personal o fotografie veche, cu figura tânără a prietenului.
Să-i citești un text la telefon.
Să recitești cartea pe care i-ai recomandat-o cândva.
Să privești trecătorii grăbiți într-o zi ploioasă și, între umbrelele negre, să afli una în culorile favorite ale prietenului.
Să îi scrii numele pe o foaie albă.

 

Întâlnire

Standard

Întâlnire neprevăzută în biroul meu de la bibliotecă: două persoane, un el şi o ea, se revăd după multă vreme. Se îmbrăţişează cu bucurie neprefăcută, dar niţel jenată de prezenţa mea. Se tratează cu politeţuri cumpătate şi întrebări despre sănătate şi familie, în timp ce se ţin zâmbitori de mâini, faţă către faţă, ca doi copii.

„Ce mai faceţi, ce mai scrieţi?”, întreabă el.

„Lucrez la un dicţionar al artiştilor plastici dobrogeni”, zice ea, apăsându-şi globii oculari cu degetele. „E mult de căutat şi citit, dar nu m-aş ierta dacă ar rămâne vreunul pe-afară, toţi îmi sunt foarte dragi. Şi ce mângâiere când descopăr unul nou. Dar dumneavoastră?”

„Păăiiii, ce să vă zic”, amână el răspunsul, modulând vocea încât să o stoarcă de orice strop de vanitate. „Doar ce mi-a apărut o carte, un roman, şi ţin s-o lansez la bibliotecă săptâmîna viitoare, între prieteni. Dacă aţi putea veni…”

Aproape într-un glas îşi iau la revedere de la mine. Prin geamul jivrat al uşii le văd trupurile subţiri, estompate ca-ntr-un tablou impresionist şi un timp mai aud sporovăiala lor voioasă. Ştiu că el va împlini 75 de ani în vară, iar ea are 86 de ani „bătuţi pe muche”, cum îi place sa spună, doar cu o fărâmitură de amărăciune.