Dl Radu Mazăre a fost primar al Constanței timp de cincisprezece ani. Isprăvile lui în această demnitate au fost apreciate de procuratură prin inculparea în mai multe dosare. Într-unul dintre ele este acuzat că a prejudiciat orașul Constanța cu aproximativ 36 milioane de euro și statul român cu alte 78 milioane de euro.
În foaia de demisie (22 mai 2015), dl Mazăre a scris că „toată energia și priceperea mea mi-am (sic!) dedicat-o comunității” și că, pe perioada cât a fost primar, „Constanța și constănțenii au fost sufletul și datoria mea”. Trăiește acum dezrădăcinat și înjumătățit, departe de sufletul său, tocmai în insula Madagascar, unde deține în concesiune (99 de ani) un complex de bungalow-uri și restaurante aruncate ici și acolo pe streașina unui golf cu dune gălbui și ape mici, ars de soare tot timpul anului. Și bătut de vânturi nouă luni pe an, după cum a declarat chiar dl Mazăre. (Vânturi calde și căldicele, fiindcă insula e la tropice.)
Mă gândesc la un alt primar al Constanței. Nu l-am cunoscut, deși aș fi vrut, a condus „trebile” orașului doar doi ani și jumătate, acum mai bine de un veac. Iată ce spunea despre el Marin Ionescu-Dobrogianu (ofițer, participant la Marele Război, istoric premiat de Academia Română și medaliat de Casa Regală):
„Începutul [dezvoltării orașului] îl face Ion Bănescu. El este geniul creator, care deschide Constanții porțile renașterii. Bănescu era de o inteligență vie, cu vederi largi și concepții izvorâte din dragostea lui de neam. Cu ochii lui limpede văzători, Bănescu citea în viitorul acestui oraș. Avea o putere de muncă dusă până la sacrificiul vieții. Cinstit până la dezinteresare pentru el și pentru ai lui; ca dovadă, a refuzat un teren ce i s-a oferit de consiliul comunal. A murit foarte sărac (14 noiembrie 1909) deși mânuise milioane. Monumentul de la cimitir este ridicat prin contribuție publică” (Tomi – Constanța, 1931, p. 82)