Bucate

„Revelionul ăsta am fost un răsfăţat”, îmi mărturiseşte încântat un amic. „Pentru că n-a vrut la restaurant (aveam bilete la Il Padrino Siciliano), nevastă-mea mi-a făcut, de voie de nevoie, tot ce-am poftit: salată boeuf, borş de oase, pui la tuci, ouă umplute şi pifteluţe (preferatele mele), plăcintă cu dovleac. Ba şi pâine de casă. Ştii…, cu vin îndulcit e a-ntâia. Başca sarmale, cârnaţi, caltaboşi. Da’ mi s-a aplecat, frate, acuma vreau altceva!”

„Ai putea să consumi câteva versuri”, îi sugerez serios. Ideea pare că nu-i e pe plac, însă înainte să protesteze încep „Cum să mânânci o poezie” (după Eve Merriam):

„Nu fi delicat.
Muşcă din ea.
Apuc-o cu degetele şi linge zeama care
s-ar putea scurge pe bărbia ta.
E pregătită şi coaptă acum şi oricând.

Nu ai nevoie de cuţit nici de furculită nici de lingură
nici de farfurie nici de şerveţel nici de faţă de masă.

Căci nu are sâmbure
nici cotor
nici pieliţă
nici ciupituri
nici seminţe
nici coajă
ca să le-arunci.”

După o tăcere scurtă, prietenul mă anunţă: „Şi ţie ţi s-a aplecat, frate!”