Pisici

Gazi, una dintre mâţele noastre, e în călduri, o bună ocazie pentru ea, dar şi pentru noi, de a cunoaşte comunitatea cotoilor din vecinătate. Remarc mai întâi că loviturile de mătură care altădată ar fi trimis motanii îngroziţi peste zăplazuri, acum abia dacă le provoacă o deplasare domoală, urmată de o repliere după colţul casei sau în spatele unui copac. Mă izbesc handicapurile: un cotoşman robust e şchiop, altul, care şi-a făcut obiceiul să doarmă printre lemnele de sub şopron, are un ochi urduros, închis. Un motârlan cu blana neagră, despre care aflu de la băiatul meu că poartă numele de Mefisto, are o ureche franjurată rău şi sângerândă, iar un altul e scurt de coadă ca un linx. Mă impresionează un motan tărcat cu părul lung şi frumos pieptănat care, dintr-un anume motiv, nu pare să aibă mare trecere la tânăra pisică. Reţin şi următoarea imagine: Gazi cocoţată pe unul dintre stâlpii gardului de tip fermă de pe latura de sud a curţii, iar curtenii răspândiţi în jurul ei pe ulucile orizontale ale gardului, ca notele muzicale pe un portativ al dorinţei.