Arhive pe etichete: şah

Iaca poznă!

Discuții

Un el și o ea, adolescenți târzii, joacă șah pe-o bancă, în parcul liceului Mircea. Privirile celor doi converg în poala fetei, unde e așezată tabla pepită, de dimensiunea unui vocabular. Ea și-a întins picioarele lungi pe bancă și le-a sprijinit de coapsele adversarului, iar el, aplecat mult înainte, îi înfășoară cu palmele genunchii dezgoliți, într-o postură de cățel cu botul pe labe. Sunt foarte concentrați, nicio privire în jur, nicio vorbă, nicio oftătură, cu totul rupți de zarva duminicii însorite, el mută, ea mută, cal, nebun, pion, tânărul vizibil mai rapid.

Un prichindel fonfăit, care trasează onduleuri pentru o pistă de biciclete cu cretă albă, mă roagă să-mi trag picioarele, așa că o vreme scap din vedere perechea șahistă. Căzătura junelui mă ia prin surprindere. Îl văd dintr-o dată pe jos, răsturnat într-o rână, în sunetul cristalin al pieselor liliputane din sticlă. Fata nu pierde timpul, se apleacă și îl îmbrățișează. „Cred că am câștigat!” spune și, privind mutra lui perplexă, izbucnește în râs. Aș paria că fetișcana i-a făcut o șotie, probabil i-a dat un mic brânci, fericirea te face poznaș.

Vizirul

Standard

Patronul atelierului unde ajung pentru schimbul de sezon al anvelopelor maşinii mă asigură că angajaţii lui fac treabă bună şi mă invită să întorc spatele bocănelilor şi şuierăturilor pe un scaun lung, fără spătează, scos pe trotuar, la umbra ştirbă a unui tei. Pe băncuţă e-o tablă de şah, aşa că mă aşez cu băgare de seamă, să nu deranjez piesele aranjate pentru deschidere. Inscripţia, „La turcu”, de pe calcanul clădirii, nu lasă îndoieli despre etnia micului om cu mustaţă groasă. E zâmbitor şi agil, dar pleoapele căzute la jumătatea ochilor bulbucaţi îi dau un aer obosit. Îmi oferă cafea la ibric, rahat lokum (după spusele lui), tăiat în cuburi imense, cam de dimensiunea unor sanpietrini, şi piesele albe. Încălecăm scaunul şi jucăm lent, cu ambiţie. Fără să se sfiască, turcul analizează cu glas tare şi nu fără fineţe, mutările sale virtuale.

Sunt mirat că în loc de „regină” spune întruna „vizir”. Pion, cal, nebun, turn, rege, dar nu regină. Vizir. Şi nu pare să se sclifosească. O prietenă tânără, ardentă a şahului şi câştigătoare de turnee, îmi spune că termenul aduce cu cel folosit de arabi pentru „regină”. Dar că „vizirul” a existat ca atare într-unul dintre strămoşii şahului modern – persanul „şatran” sau „şatrani” – unde era un soi de „regină”, dar avea puteri mai mici.