Arhive pe etichete: Str. Popa Farcaş

Șut și goool!

Discuție

Un puști bate mingea de calcanul dinspre stradă al casei mele. Nu-i doar un jucător aprig, ci și un comentator sportiv clocotitor, își acompaniază alergarea și loviturile cu note, observații, jubilări, dezamăgiri.

„Primește Messi”, îl aud prin fereastra deschisă, „un-doi cu Iniesta, driblează unul, doi, trei adversari, driblează și portarul și marchează din unghi! Ce golazzo, prieteni! Leo Messi e de neoprit!” „Mingea e acum la Ronaldo, Ronaldo își face pașii și trage puternic de la distanță, însă milimetric pe lângă poartă.” Apoi șutează Agüero, Griezmann, Hagi, din nou Messi (hat-trick, exultă comentatorul), Neymar, Mosala (de care nu am auzit până acum).

Fiecare bușitură în zidul casei îmi reverberează în cap, iar salva lor sfârșește prin a-mi pune tăria la pământ (knock-out tehnic, stimați telespectatori!), așa că ies și-l rog să-și găsească alt maidan. Înainte de a pleca îl întreb cine e acest Mosala. Se apropie ușor contrariat și scoate dintr-un buzunar cu fermoar o colecție de cartonașe cu mutrele unor fotbaliști. Caută nițel, apoi extrage unul în care râde un bărbos, brunet și creț, îmbrăcat în roșu: Mohamed Salah. „De la Liverpool”, îmi spune pe un ton serios piciul.

Vecini

Standard

Puterea obişnuinţei şi, poate, a timidităţii sociale: cu fiecare dintre puţinii vecini cu care schimb mai mult decât salutul ritual, am doar un subiect de discuţie, dar subiectul diferă de la o persoană la alta. Sunt, cu alte cuvinte, monocrom în relaţie cu fiecare în parte, dar policrom per ansamblu.

De pildă, cu un vecin suferind de astm vorbesc despre fotbal. E suporter al echipelor Farul,  Barcelona şi Internazionale Milano, înfulecă aproape orice meniu al canalelor de sport şi, dacă vreau, mă pune la curent nu doar cu rezultatele meciurilor din ţară, dar şi cu cele din Spania, Anglia, Italia. Mereu cu săpăliga în mână, vecinul dinspre miazăzi, pensionat recent, gras dar viguros, îmi dă scurte lecţii de cultivare a plantelor şi de combatere a melcilor cu sau fără casă. Nu conteneşte să se mire, compătimitor, de faptul că brazdelor de cartofi, ceapă şi ciuşcă din grădina mea le-au luat locul gazonul şi arbuştii ornamentali.

Un lector la o universitate particulară nu tocmai grozavă, îmi contrează amical ideile despre educaţie, iar un domn care plimbă un Pechinez simpatic, îmi vorbeşte nostalgic despre serenitatea pierdută a străzii noastre, odată cu mutarea ici şi colo a unor familii extinse de ţigani. (De regulă îi ţin hangul.) O doamnă pe care am cunoscut-o cu mai bine de zece ani în urmă, pe vremea când îmi plimbam copilul cu căruciorul prin cartier, mă chestionează invariabil despre situaţia băiatului: ”E sănătos?  Se descurcă la matematică? Mai face scrimă?”.

Din când în când, scot din rafturile bibliotecii unde lucrez cele mai recente volume de drept administrativ şi le împrumut unei ambiţioase şi foarte ocupate tinere, care locuieşte în capătul străzii noastre. Nu vorbim decât despre doctorat: comisii şi profesori,  cursuri, examene şi referate, originalitate şi plagiat, recunoaştere socială şi legală, citări şi abrevieri latine.

Politică? Discutam chestiuni politice cu un şofer de taxi, care citea toate ziarele centrale şi locale importante şi care avea o surprinzătoare şi reconfortantă apetenţă pentru lucrurile bune pe care le sesiza în jur. Taximetristul s-a mutat însă în Spania acum câţiva ani.