Arhive pe etichete: testare

Cozonaci

Discuții

Coadă la cozonaci, în ajun de Crăciun, la brutăria Gigi: matinală, lungă, lentă, răsplătitoare. O cofetăreasă vioaie, cu fața lată și părul ascuns sub o bonetă cu elastic scotea dolofanii rumeni din cuptor și-i alinia în vitrine, la răcorit și admirat. Dacă mirosea bine? Hmm, mirosea minunat, însă nu foarte intens, împletitura de arome abia dacă reușea să scape în aerul proaspăt al iernii prin ferestruica, doar nițel mai mare decât o madlenă, a simigeriei. Din când în când coada era străbătută „de-o veste de senzație”: nu-s destui cozonaci, nu ajung la toată lumea. Nu mi-am bătut capul cu asta, fusesem prevăzător, comandasem din vreme: cu nucă și cacao (trei), cu rahat și stafide (doi).

Mi-am adus aminte cum înțepau bunica și mama cozonacii, cu un fir de sorg, rupt dintr-o mătură, pentru a le testa coacerea, iar când am ajuns la ghișeu am întrebat-o într-o doară pe vânzătoare dacă a auzit de obiceiul ăsta. A făcut doi pași spre dreapta către un rastel unde abureau alți cozonaci și, de pe raftul de jos, dintr-o tavă argintie, a luat un soi de sabie din arhipelagul Lilliput-Blefuscu – un bețișor de culoarea chihlimbarului, subțire și plat, cu un capăt ascuțit și cu celălalt întors și legat încât să formeze o buclă, pe care l-a înfipt cu grijă într-unul dintre cozonacii pe care mi-i rânduise. „Bețișoare de frigărui, din bambus”, mi-a spus zâmbind.