Pentru păianjeni, montgolfierele dorului de ducă, pentru mine, care deschid fereastra către dimineața zâmbitoare, tușe subțiri întinse de vânt pe pânza albastră și fără pată a cerului de toamnă. Hey! Mr Tambourine Man, play a song for me aud la radio, iar în minte îmi vin versurile altui cântec al lui Bob Dylan:
San Francisco fain e
ai soare cât vrei
Dar eu vreau patru anotimpuri,
și-aici lipsesc trei*.
* Traducere de Mircea Cărtărescu
Ziua de duminică a fost senină şi călduroasă. Luni vremea a-nceput să se răcească, marţi temperatura scăzuse cu cel puţin zece grade şi sforile de apă cădeau învârtejite de un vânt zănatic. Ne-am scos puloverele şi jachetele de la naftalină, ba chiar şi plăpumile. Abia vineri soarele a „spintecat nourii” şi a adus niţică dulceaţă în oraş. Vântul a continuat să bată, însă ca o respiraţie întretăiată, ceea ce făcea să pară că fuioare reci de aer se succed după cele calde.
Seara ne-am reluat bucuroşi obiceiul de vreme frumoasă: jumătate de oră în grădină, cu o cană de ciocolată fierbinte în mâini. Am stat pe butuci – tăiaţi din trunchiul cireşului doborât de furtună în urmă cu doi ani – şi am inspirat aerul încărcat de parfumul strugurilor copţi. Am vorbit despre dimineţi friguroase şi brumă, despre reţete de zacuscă şi regulamentul draconic al Liceului „Traian”. Pisicile ne-au dat târcoale şi ne-au sărit în poală. Cu gândul la ţâţa mămuchii lui, motanul a luat la molfăit un colţ de flanel. Ţânţarii şi-au încercat norocul, dar repelentul ars de lampa agăţată în mesteacăn i-a împins la distanţă. Dincolo de gard s-a auzit un ţârâit slab, neajutorat. Şi fără răspuns: corul însufleţit al greierilor şi-a încheiat reprezentaţia.
E de bonton să întâmpini toamna cu o natură statică de obiecte ce ţin de recoltă şi ţărănie, un aranjament de roade şi artefacte plasat într-un loc vizibil, acasă ori la birou: o strachină cu nuci şi castane sălbatice, un şir indian de tărtăcuţe netede sau buburoase, câteva gutui pe un pat de ţipirig, o ulcea cu tufănele, o păpuşă din pănuşi şi mătase de porumb, un coş cu imortele şi pălării zbicite de floarea-soarelui, un bostan înconjurat de ramuri de lemn-câinesc şi frunze multicolore. Au căutare şi instalaţiile de dimensiuni mai mari, una dintre aleile magazinului Cora găzduieşte încă un car bătrân, vârfuit cu baloţi de paie şi dovleci plăcintari babani. (Deşi lăcuit fără măsură, carul pare bine recondiţionat, păstrând chiar şi jugul cu resteie şi lane, tocit de grumajii boilor.)
Aceste montări Ikebana neaoşe sunt, în genere, destinate privirii, însă, într-o mică librărie din cartierul meu, am găsit una care are şi o luminoasă parte practică. Două-trei târne cu ciocani de porumb au fost răsturnate într-un colţ, de-a dreptul pe podeaua încăperii încărcate de cărţi, iar în jurul grămezii au fost rânduite câteva scaune mici, rotunde, cu trei picioare şi încă unul cu spătar înalt, din lemn masiv, traforat cu două inimi. (Când am ajuns eu, pe blatul scaunului mare dormea, încovrigată, o mâţă cu blana tărcată alb-gălbui, foarte îngrijită. E motan, am fost informat, şi îl cheamă Măturică.)
Ideea minunată e că picii care intră în librărie sunt îmbiaţi să ia loc pe scăunele, să ajute (vorba vine) la depănuşarea ştiuleţilor şi, mai ales, să asculte ceva citit de librărese. Cum scena şezătorii are deja câteva săptămâni, unii copii din vecinătate s-au obişnuit să vină, câte doi sau trei, anume pentru poveşti, basme, fabule, poezii.
E aproape mijlocul lunii noiembrie, dar vremea e neaşteptat de frumoasă. Şi nu de ieri de azi, sunt trei-patru săptămâni de când soarele străluceşte în voie şi temperaturile se menţin ridicate.
Un corcoduş voinic, crescut prin cine ştie ce întâmplare în preajma bibliotecii, a înflorit. Nu e însă înflorirea primăverii, bogată, înfocată, puternic înmiresmată şi întovărăşită de roboteala veselă a albinelor. Puţine şi răzleţe flori s-au ivit spre vârfurile ramurilor tinere, printre mănunchiuri de frunzuliţe crude. Doar câteva ţăndări argintii, semn că arborele simte că e amăgit.
Blogul lui Alexe 