E de bonton să întâmpini toamna cu o natură statică de obiecte ce ţin de recoltă şi ţărănie, un aranjament de roade şi artefacte plasat într-un loc vizibil, acasă ori la birou: o strachină cu nuci şi castane sălbatice, un şir indian de tărtăcuţe netede sau buburoase, câteva gutui pe un pat de ţipirig, o ulcea cu tufănele, o păpuşă din pănuşi şi mătase de porumb, un coş cu imortele şi pălării zbicite de floarea-soarelui, un bostan înconjurat de ramuri de lemn-câinesc şi frunze multicolore. Au căutare şi instalaţiile de dimensiuni mai mari, una dintre aleile magazinului Cora găzduieşte încă un car bătrân, vârfuit cu baloţi de paie şi dovleci plăcintari babani. (Deşi lăcuit fără măsură, carul pare bine recondiţionat, păstrând chiar şi jugul cu resteie şi lane, tocit de grumajii boilor.)
Aceste montări Ikebana neaoşe sunt, în genere, destinate privirii, însă, într-o mică librărie din cartierul meu, am găsit una care are şi o luminoasă parte practică. Două-trei târne cu ciocani de porumb au fost răsturnate într-un colţ, de-a dreptul pe podeaua încăperii încărcate de cărţi, iar în jurul grămezii au fost rânduite câteva scaune mici, rotunde, cu trei picioare şi încă unul cu spătar înalt, din lemn masiv, traforat cu două inimi. (Când am ajuns eu, pe blatul scaunului mare dormea, încovrigată, o mâţă cu blana tărcată alb-gălbui, foarte îngrijită. E motan, am fost informat, şi îl cheamă Măturică.)
Ideea minunată e că picii care intră în librărie sunt îmbiaţi să ia loc pe scăunele, să ajute (vorba vine) la depănuşarea ştiuleţilor şi, mai ales, să asculte ceva citit de librărese. Cum scena şezătorii are deja câteva săptămâni, unii copii din vecinătate s-au obişnuit să vină, câte doi sau trei, anume pentru poveşti, basme, fabule, poezii.