Arhive pe etichete: vilegiaturiști

Plajist

Discuții

În La plajă, articol apărut în Adevărul literar și artistic, în august 1932, George Călinescu nota cum se făcea cura de soare pe litoralul românesc, în interbelic. „Vilegiaturiștii fac plajă vârâți pe jumătate sub un baldachin de madipolon, prins în cuiele a patru bețe de tei”, începea el. Sar peste caracterizarea madamelor și demoazelelor sosite la băi și ajung la… „Bărbații preferă să iasă în pijama de noapte, vărgată, și nu rareori cu cască colonială, îmbunătățită cu o strașină de țiplă opacă. Se observă că ei folosesc mai mult pantofii de casă, pe care îi târăsc în chip de papuci, strivind cu călcâiele carâmbii (sublinierea mea, I.A.). Un sac mare de creton legat de două mari inele de lemn conține tot ce poate fi de folos lungii șederi pe plajă: un termos cu răcoritoare, alimente, prosoape, cremă Nivea și Realitatea ilustrată.”

Zău? Câți bărbați își lipăiau pantofii de casă pe străzile prăfuite ale stațiunilor balneare și le mai și terfeleau ștaifurile? Este acesta un portret generic? Eu unul nu cred o iotă. Aș zice că-i de fapt chipul unui plajist anume: George Călinescu însuși. Știm că marele critic și istoric literar disprețuia jurnalul intim și că n-ar fi scris în ruptul capului explicit despre sine. Dar, pe ocolite, în joacă (era și un spirit ludic) şi, mai ales, persiflându-se, sunt convins că nu s-ar fi dat în lături să o facă. S-a luat peste picior, omul știa să râdă de sine. Dacă e așa, gestul lui Călinescu aduce cu cel al lui Paul Gauguin care, în Micul vis, sau băiatul adormit și-a făcut un mic și neașteptat autoportret, pictându-se ca păpușă cu tunică roșie, tichie ascuțită și, evident, mustață ghidon, bufon de jucărie la căpătâiul patului pe care un copil doarme, întors cu spatele, un somn cu vise.

[Fotografie de M. Vesa cu plaja din Eforie, publicată de Ilustrațiunea română, în numărul din 7 septembrie 1932]