Zgomote intermitente şi moltonate, ca de rufărie scuturată uşor, ne atrag atenţia în spatele şopronului: un guguştiuc se zbate să scape din captivitatea unor araci legaţi mănunchi şi rezemaţi de gard. Mă coţopenesc pe uluci, îl eliberez din capcana parilor înalţi şi-l aşez pe-o creangă a mesteacănului de alături să-şi potolească zbuciumul. E deja întuneric, aşa că pasărea rămâne să petreacă noaptea acolo, pândită o vreme, din iarbă, de pisicile noastre.
În ziua următoare înţelegem că accidentul a fost unul „de muncă” – guguştiucul trebăluieşte de zor să-şi închege un cuib în căuşul format de vârfurile prăjinilor.
Blogul lui Alexe 